Colecționarii, investitorii, dar și românii obișnuiți care vor să dețină un lingou de aur se pot înscrie pe site-ul Casei de licitație A10 by Artmark care organizează pe 30 septembrie o primă vânzare publică de lingouri de aur.
Este vorba de un vechi depozit bancar lichidat de doamna N.C., proprietar care a vrut să își păstreze anonimatul, potrivit oficialilor Artmark contactați de Mediafax.
Licitația este organizată în contextul în care, la începutul lunii septembrie, prețul aurului a atins un nou maxim istoric de 3.650 dolari, și, în fiecare recesiune majoră din ultimele două decenii, aurul a oferit randamente solide, cu câștiguri medii de aproximativ 15%, arată o analiză a unei companii specializate în comercializarea aurului de investiții.
Bancherii de la Goldman Sachs și-au reconfirmat estimarea ca prețul aurului să atingă cel puțin 4.000 dolari până la sfârșitul anului, iar într-o analiză recentă, aceștia iau în calcul, însă, o creștere și mai spectaculoasă, de până la 5.000 dolari/uncie, potrivit reprezentanților Tavex, cel mare comerciant de aur de investiții din Europa de Nord și un jucător din ce în ce mai important pe piața din România și Europa de Sud-Est.
La această licitație Artmark scoate la vânzare 101 loturi individuale sau colective de aur, în formă de lingouri ori numismatică din aur masiv, care însumează peste 40 de kg de aur, evaluate la peste 4 milioane de euro.
Metalul prețios este datat în secolele XIX-XX și lingourile sunt produse ori emise de turnătorii de aur și laboratoare de analiză reputate.
Lingourile variază ca dimensiune și greutate, de la o sută de grame la un kilogram, de la lingouri istorice (produse imediat după al Doilea Război Mondial, începând cu 1950) la lingouri contemporane, toate au o puritate de 24k, sunt marcate și numerotate și sunt însoțite de buletine de analiză și de certificate de expertiză.
Este licitată cu această ocazie și o vastă colecție numismatică, exclusiv din aur, în stare bună de conservare, majoritar emisiuni de sec. XIX-XX, provenind de la cele mai cunoscute monetării ale lumii – toate concretizând, la un volum semnificativ și de o manieră spectaculoasă, o formă ancestrală de tezaurizare: aurul masiv.
Imaginile cu loturile sunt deja expuse pe pagina de web a casei de licitații, dar, ca excepție pentru evenimentele Artmark, nu vor fi expuse și fizic la sediul casei de licitații.
Motivul este valoarea ridicată și regimul de securitate necesitat de manevrarea loturilor prezentei licitații, astfel că toate loturile colecției se află în depozitul unei bănci românești.
Tot din această cauză, licitația este co-organizată cu Casa Maitre Ortica & Associes, Lyon, Franța, care operează, în relație cu familia consignatară, oficiul de încasare a prețurilor de adjudecare și de predare a loturilor către clienții adjudecatari.
Un avantaj pentru investitori este faptul că prețurile de pornire ale lingoruilor sunt în jur de 55-60% din valoarea de piață a metalului prețios, în contextul în care aurul a ajuns la un nou maxim istoric.
La stabilirea acestui preț nu au fost luate în calcul vechimea loturilor, valoarea numismatică ori costul expertizelor, iar licitația, dat fiind formatul de lichidare, nu este prevăzută cu preț de rezervă în beneficiul deponentului.
Licitația este co-organizată cu Maison Maitre Ortica & Associés din Lyon, Franța, iar până la data licitației, dată fiind valoarea deosebită și riscul de securitate, toate loturile sunt depozitate într-o bancă românească, fiind disponibile pentru preluare imediat după adjudecare și achitarea contravalorii.
Potrivit datelor de pe platforma lotul cu prețul cel mai mic este format din 3 monede de aur de 20 de originare din Franța, 1862-1867, la un preț curent de 1.600 de euro, respectiv cel mai mare preț oferit până în prezent ce cei doi ofertanți și-au anunțat deja interesul.
În ceea ce privește lingourile, cel mai accesibil preț de listă este de 30.000 de euro pentru un lot format din 3 lingouri din aur, 100 gr fiecare, puritate 999,9, numerotate, marcate PAMP Suisse, decorate în relief cu Lady Fortuna, ambalate în CertiCard. Pentru acest loc s-au depus deja cinci oferte, ajungând la un preț curent de 20.000 de euro.
Cel mai scump lot include 15 lingouri din aur, 100 gr fiecare, puritate 999,9, numerotate, marcate PAMP Suisse, decorate în relief cu Lady Fortuna, ambalate în CertiCard, la un preț de listă de 150.000 de euro și un preț curent, după primirea a două oferte, de 100.000 de euro.
Pentru a participa la licitație, numismații ori cei interesați de tezaurizarea valorii financiare în aur trebuie să deschisă un cont online pe websiteul Artmark, putând lăsa oferte prealabile până la data licitației, urmând ca în data de 30 septembrie să poată participa live, online, la licitația propriu-zisă, începând cu ora 12.00, pe platforma Artmark Live 2.0.
La licitația online poate participa orice persoană din orice colț al lumii și este transmisă și se sucursalele Artmark din Bulgaria și Croația și pe site-urile unor mari case de licitații internaționale, Drouot, din Franța, și Invaluable, din SUA, potrivit oficialilor Artmark.