Chelsea Football Club, unul dintre cele mai prestigioase cluburi de fotbal din Anglia, se confruntă cu 74 de acuzații formulate de Federația Engleză de Fotbal (FA). Acuzațiile vizează presupuse nereguli financiare privind plăți către agenți și implicarea unor terți în deținerea drepturilor economice asupra jucătorilor, apărute între 2009 și 2022, în timpul mandatului fostului proprietar Roman Abramovici.
Cele mai multe infracțiuni suspectate se referă la perioada 2010-2016. Printre transferurile investigate se numără cele ale jucătorilor Eden Hazard (Belgia), Samuel Eto’o (Camerun) și Willian (Brazilia), potrivit BBC.
Faptele investigate acum au fost descoperite în urma unui proces de verificare prealabilă înainte de achiziționarea clubului, efectuat de noul grup de proprietari – americanul Todd Boehly, coproprietar al echipei de baseball Los Angeles Dodgers, și firma Clearlake Capital – care au preluat clubul în 2022.
„În timpul unui proces riguros de verificare înainte de finalizarea achiziției, grupul de proprietari a descoperit că anumite tranzacții istorice ar putea fi raportate incomplet din punct de vedere financiar și ar putea încălca regulamentele Federației Engleze de Fotbal”, a comunicat Chelsea.
Imediat după finalizarea vânzării, Chelsea a raportat din proprie inițiativă aceste nereguli către autoritățile competente, inclusiv către federația engleză și Premier League – prima ligă de fotbal profesionist din Anglia, condusă de cluburile membre.
Chelsea afirmă că a oferit acces total la arhivele financiare și administrative, încercând să-și arăte bună credință: „Clubul a demonstrat un nivel de transparență fără precedent în acest proces, oferind acces complet la dosarele și la datele istorice ale clubului”.
Federația Engleză a confirmat oficial că Chelsea are termen până pe 19 septembrie pentru a răspunde acuzațiilor. Posibilele sancțiuni includ amenzi, interdicții de transferuri sau chiar deduceri de puncte, însă, având în vedere nivelul ridicat de cooperare al clubului, acesta „nu se așteaptă să primească sancțiuni sportive”, potrivit sursei citate.
Într-un caz separat, UEFA a amendat Chelsea în 2023 cu 8,6 milioane de lire sterline pentru „trimiterea de informații financiare incomplete” în perioada 2012-2019.
Premier League a declarat că ancheta sa este încă în desfășurare, separat de procesul deschis de Federația Engleză de Fotbal.
Chelsea FC a fost fondat în 1905 și își dispută meciurile pe stadionul Stamford Bridge, situat în vestul Londrei. Sub conducerea miliardarului rus Roman Abramovici, clubul a traversat o perioadă de succes remarcabil, câștigând multiple trofee interne și internaționale, inclusiv Premier League și UEFA Champions League, între 2003 și 2022.