Prima pagină » Social » România aduce în ţară pacienţi palestinieni din Gaza pentru tratament medical

România aduce în ţară pacienţi palestinieni din Gaza pentru tratament medical

O aeronavă a Forţelor Aeriene Române soseşte la Baza 90 Otopeni cu zece pacienţi palestinieni grav bolnavi şi 28 de rude, în cadrul unei noi misiuni umanitare coordonate de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
România aduce în ţară pacienţi palestinieni din Gaza pentru tratament medical
Fotografie cu rol ilustrativ, Sursa foto: Andreea Alexandru/Mediafax Foto
Rareș Mustață
17 sept. 2025, 22:17, Social

România desfăşoară o nouă acţiune de sprijin umanitar pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza.

O aeronavă a Forţelor Aeriene Române urmează să aterizeze la Baza 90 Transport Aerian Otopeni, aducând zece pacienţi palestinieni care au nevoie urgentă de tratament medical, însoţiţi de 28 de membri de familie.

Potrivit autorităţilor, o parte dintre pacienţi va primi îngrijiri de specialitate în spitale din România, iar alţii vor fi transferaţi în Belgia, cu o aeronavă pusă la dispoziţie de Regatul Norvegiei.

Misiunea este coordonată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu instituţii naţionale şi organisme internaţionale, pentru a asigura desfăşurarea în siguranţă şi în cele mai bune condiţii.