Prima pagină » Politic » Senator PSD, avertisment pentru ministrul Mediului: „Nu te juca cu focul că nu scapi”

Senator PSD, avertisment pentru ministrul Mediului: „Nu te juca cu focul că nu scapi”

„Nu te juca cu focul că nu scapi” - este avertismentul pe care senatorul PSD, Daniel Zamfir, i-l transmite Dianei Buzoianu, ministru al Mediului, pe care a invitat-o în fața Comisiei Economice a Senatului, să prezinte stadiul avizării finalizării construcției hidrocentralelor.
Senator PSD, avertisment pentru ministrul Mediului: „Nu te juca cu focul că nu scapi”
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Laura Buciu
19 sept. 2025, 14:17, Politic

Zamfir spune că la începutul săptămânii i-a adresat ministrei Diana Buzoianu (USR) invitația de a prezenta în fața Comisiei economice a Senatului stadiul avizării finalizării construcției hidrocentralelor prevăzute în programul de guvernare și care fac obiectul a două Hotărâri CSAT.

„Faptul că până azi, ministra Mediului își permite să ignore invitația de a se prezenta în fața Parlamentului, așa cum o obligă legea, arată disprețul și aroganța unei persoane cocoțate într-o funcție fără nicio competență profesională, dar cu o agendă trasată permanent de ONG-urile cu interese contrare dezvoltării României. Te avertizez, Diana Buzoianu, că nu te vom lăsa să blochezi dezvoltarea României că vrei tu să salvezi niște peștișori și păsărele”, spune Daniel Zamfir pe Facebook.

Acesta continuă, spunând că „viața și bunăstarea oamenilor e mai presus de cea a păsărelelor, răcușorilor și peștișorilor! Nu te juca cu focul că nu scapi”.