Prima pagină » Politic » Nicușor Dan: Cardinalul Lucian Mureşan, o figură emblematică pentru renaşterea Bisericii Greco-Catolice

Nicușor Dan: Cardinalul Lucian Mureşan, o figură emblematică pentru renaşterea Bisericii Greco-Catolice

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj de condoleanţe la trecerea la cele veşnice a PS Cardinal Lucian Mureşan, pe care l-a descris drept o figură emblematică a renaşterii acestei Biserici şi un apărător al credinţei în vremuri de prigoană.
Nicușor Dan: Cardinalul Lucian Mureşan, o figură emblematică pentru renaşterea Bisericii Greco-Catolice
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Gabriel Pecheanu
25 sept. 2025, 16:45, Politic

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis joi un mesaj de condoleanţe după moartea Cardinalului Lucian Mureşan, Întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

„Am aflat cu profundă tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a Preafericirii Sale Cardinalul Lucian Mureşan. În aceste momente deosebit de triste pentru întreaga Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, doresc să transmit condoleanţe tuturor credincioşilor aflaţi sub păstorirea Preafericirii Sale”, a spus şeful statului.

În mesaj, preşedintele a subliniat rolul fundamental pe care Cardinalul Lucian Mureşan l-a avut atât în păstrarea identităţii spirituale şi naţionale a românilor, cât şi în reconstrucţia instituţională a Bisericii după 1989.

„Amintirea celui care a fost Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, rămâne strâns legată de istoria tumultoasă a Bisericii pe care a păstorit-o ani îndelungaţi, cu înţelepciune, echilibru şi deschidere către dialog”, a precizat Nicuşor Dan.

Şeful statului a evidenţiat atât curajul cardinalului în vremuri de prigoană, cât şi implicarea sa în renaşterea spirituală şi culturală a comunităţii greco-catolice: „Cardinalul Lucian Mureşan a întregit pleiada celor care au slujit credinţa şi conştiinţa neamului românesc, păstrând vie în memoria românilor contribuţia Bisericii Greco-Catolice la afirmarea identităţii naţionale şi la înfăptuirea Marii Uniri.”

În încheiere, preşedintele României a transmis speranţa că această pierdere va fi un moment de reflecţie asupra rolului constructiv al valorilor creştine în societate: „Dumnezeu să-l odihnească pe Preafericitul Părinte Lucian Mureşan şi să-i aşeze moştenirea spirituală la loc de cinste în conştiinţa poporului român”.