Prima pagină » Știri externe » India. Cel puţin 29 morţi şi 50 răniţi după o busculadă la un miting al actorului-politician Vijay

India. Cel puţin 29 morţi şi 50 răniţi după o busculadă la un miting al actorului-politician Vijay

Cel puţin 29 de persoane au murit şi alte 50 au fost rănite, sâmbătă, după o busculadă produsă la un miting organizat de actorul-politician Vijay, liderul partidului Tamilaga Vettri Kazhagam.
India. Cel puţin 29 morţi şi 50 răniţi după o busculadă la un miting al actorului-politician Vijay
Sursa foto: X

La faţa locului au fost trimise echipe medicale suplimentare, inclusiv 24 de medici din districtul Tiruchi şi 20 din Salem, pentru a acorda îngrijiri persoanelor afectate, potrivit ziarului The Hindu, preluând un raport al ministrului Sănătăţii din Tamil Nadu, Ma. Subramanian.

Premierul Indiei Narendra Modi a transmis un mesaj de condoleanţe pe platforma X la aflarea despre incident.

„Evenimentul nefericit de la mitingul politic din Karur, Tamil Nadu, este profund dureros. Gândurile mele sunt alături de familiile care şi-au pierdut apropiaţii. Le doresc putere în aceste momente dificile şi mă rog pentru o recuperare rapidă a tuturor celor răniţi”, a scris Modi.