A fost pronunțată sentința în dosarul „Marina Tauber”, în care fosta vicepreședintă a fostului partid „Șor” e acuzată de finanțarea ilegală a partidului înființat de Ilan Șor, declarat neconstituțional în 2023.
Deputata Marina Tauber a fost condamnată, în lipsă, marți la 7 ani și 6 luni de închisoare, relatează zdg.md.
Tauber a plecat în Rusia de mai bine de o jumătate de an și nu a compărut în fața instanței, deși apărarea a cerut audierea acesteia prin videoconferință.
În momentul părăsirii țării, Marina Tauber nu avea nicio interdicție.
În Federația Rusă, ea a putut fi văzută la mai multe evenimente organizate de Blocul „Victorie”.
De menționat că, în decembrie 2024, magistrata care astăzi a citit sentința a respins solicitarea procurorilor de prelungire a interdicției de a părăsi țara, argumentând că aceasta are un comportament exemplar.
„Ținând cont de personalitatea inculpatei Marina Tauber și de circumstanțele individuale ale cauzei penale, instanța apreciază că nu este proporțională prelungirea măsurii preventive obligarea de a nu părăsi Republica Moldova”, se arată în decizia judecătoarei, care a mai adăugat că plecarea peste hotare a Marinei Tauber nu lezează interesele prioritare de luptă împotriva criminalității.
Capetele de acuzare
Urmărirea penală a Marinei Tauber a început în ianuarie 2022, în temeiul sesizării Inspectoratului Național de Investigații și a Comisiei Electorale Centrale.
Marina Tauber are, încă, statut de deputată în Parlamentul moldovean, însă are suspendată plata salariului din cauza absențelor nejustificate. De asemenea, nu beneficiază de imunitate parlamentară.