Senatul Universității Transilvania din Brașov a interzis, începând cu acest an universitar, utilizarea, pentru realizarea proiectelor, a instrumentelor ChatGPT, Gemini, Claude, DeepSeek și a altor unelte de inteligență artificială.
Sancțiunile, în caz de fraudă, ajung până la exmatriculare, relatează educatieprivată.
Măsura se înscrie în demersul Senatului universității de a preveni plagiatul în redactarea tuturor lucrărilor academice: proiecte semestriale, teze de licență, examene de finalizare a studiilor.
Un profesor care suspicionează o lucrare de fraudă întocmește un proces-verbal și înaintează cazul spre discuție în Consiliul facultății.
Decizia finală este a decanului, iar sancțiunile merg de la avertisment până la exmatriculare.
În cel mai grav caz, studentul se poate reînmatricula abia după un an.
Însă ceea ce provoacă cu adevărat panică printre studenți este formularea „constatarea acestor abateri revine cadrelor didactice evaluatoare, bazându-se pe evidențe sau pe propriul discernământ în aprecierea faptelor”.
Studenții se tem de subiectivismul profesorilor, iar, în unele cazuri, de faptul că o relație tensionată dintre studenți și profesori ar putea duce la acuzații fără probe solide.
„E o altă măsură care oferă profesorilor puterea de a decide soarta studenților.
Nu era suficient cât de subiective erau examenele orale, acum devin subiective și lucrările scrise, proiectele, referatele sau orice conține text. (…)
Cu tot respectul pentru profesori, oare chiar toți pot deosebi un text scris de un om de unul generat de inteligență artificială? Experiența mea personală spune clar că nu.
Se deschide o poartă pentru abuz: un student aflat în conflict cu un profesor poate fi acuzat de plagiat pe nedrept și chiar exmatriculat.
Cum pot eu demonstra că referatul e 100% al meu? Nu pot”, a declarat pentru sursa citată un masterand.
„Într-o țară în care multe cadre didactice nu recunosc nici măcar un cablu HDMI, soluția ar fi un soft serios care să determine gradul de „umanitate” al textului (deși multe pot fi păcălite relativ ușor de ChatGPT 5), fie o comisie de etică AI.
Această comisie, formată din 3-4 oameni competenți, care înțeleg nu doar limbajul uman, ci și modul în care funcționează textul generat, ar putea valida sau invalida suspiciunile profesorului.
O altă variantă ar fi chiar renunțarea la evaluările de tip text și introducerea unor examene scurte, de tip grilă, pentru partea teoretică, și a unor examene practice.
Iar când spun „practice” nu mă refer la mergeți acasă și faceți un proiect, ci la azi avem examen, durează 4 ore, aveți sarcina, spor la lucru – sub supraveghere directă, fără mijloace de comunicare externă”, a completat acesta.