Prima pagină » Social » Aproximativ 27.000 de studenți străini studiază la universități din România

Aproximativ 27.000 de studenți străini studiază la universități din România

În România studiază aproape 27.000 de studenți străini, cei mai mulți fiind din Republica Moldova și Franța, iar țara rămâne atractivă pentru tinerii care își continuă studiile într-un mediu sigur.
Aproximativ 27.000 de studenți străini studiază la universități din România
Sursa foto: Pexels
Petru Mazilu
24 sept. 2025, 10:32, Social

Aproximativ 27.000 de studenți străini studiază la universități din România, conform datelor prezentate de Inspectoratul General pentru Imigrări. Cei mai mulți străini sunt din Republica Moldova și Franța.

Conform statisticii oficiale, la data de 31 august în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări se aflau 26.989 de persoane care beneficiau de un permis de ședere în scop de studii.

Cei mai mulți studenți provin din Republica Moldova – 6.009, Franța – 3.220, Italia –2.149, Maroc – 1.762 și Israel – 1.505.

„România rămâne astfel un punct de atracție pentru tinerii care aleg să-și continue parcursul educațional într-un mediu sigur. Reamintim că, după intrarea în România în baza vizei de studii, studenții străini trebuie să solicite prelungirea dreptului de ședere la formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, în funcție de raza localității de reședință. De asemenea, îi îndemnăm să nu uite scopul pentru care au ales țara noastră”, au precizat reprezentanții IGI.

Citește și