Ministerul Situațiilor de Urgență din Rusia a anunțat că flăcările au fost raportate în jurul orei locale 6:30, iar echipele de intervenție se află la fața locului pentru a limita extinderea incendiului, potrivit The Kyiv Independent.
Guvernatorul regiunii Iaroslavl, Mihail Yevraev, a confirmat incidentul, precizând că acesta este „provocat de om”, dar fără a detalia dacă este vorba despre un accident sau despre un act intenționat. Oficialul a subliniat că nu s-au înregistrat atacuri cu drone asupra regiunii.
An oil refinery is burning in Yaroslavl, Russia — a rare case when Ukrainian drones aren’t to blame pic.twitter.com/dg0FwiBCQl
— Maxim Lavrinenko (@MaximTruexa) October 1, 2025
Deocamdată nu există informații oficiale privind eventualele victime sau amploarea pagubelor. De asemenea, autoritățile nu au anunțat în ce măsură funcționarea rafinăriei va fi afectată.
Rafinăria Novo-Iaroslavski are o capacitate anuală de aproximativ 15 milioane de tone de țiței și joacă un rol strategic în aprovizionarea cu carburanți a nordului Rusiei. După izbucnirea războiului din Ucraina, instalația a fost atacată de mai multe ori cu drone.