Academia Regală Suedeză de Științe din Stockholm a anunțat miercuri, 8 octombrie 2025, că Premiul Nobel pentru Chimie 2025 a fost obținut miercuri, 8 octombrie, de către cercetătorii Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar M. Yaghi „pentru dezvoltarea structurilor metal-organice”
Premiul Nobel pentru Chimie este cel de-al treilea Nobel științific acordat în acest an. Luni a fost acordat cel pentru medicină, iar marți – cel pentru fizică.
Potrivit organizatorilor, Laureații Premiului Nobel pentru chimie din 2025 au creat structuri moleculare cu spații mari prin care pot circula gaze și alte substanțe chimice. Aceste structuri, numite cadre metal-organice, pot fi utilizate pentru a colecta apă din aerul deșertului, pentru a captura dioxidul de carbon, pentru a stoca gaze toxice sau pentru a cataliza reacții chimice.
Prin dezvoltarea cadrelor metal-organice (MOF), laureații au oferit chimiștilor noi oportunități pentru a rezolva unele dintre provocările cu care ne confruntăm.
„Totul a început în 1989, când Richard Robson a testat utilizarea proprietăților inerente ale atomilor într-un mod nou. El a combinat ioni de cupru încărcați pozitiv cu o moleculă cu patru brațe; aceasta avea un grup chimic care era atras de ionii de cupru de la capătul fiecărui braț. Când au fost combinate, s-au legat pentru a forma un cristal bine ordonat și spațios. Era ca un diamant umplut cu nenumărate cavități”, se arată în comunicatul de presă emis.
În plus, Robson a recunoscut imediat potențialul construcției sale moleculare, însă întâmpina o problemă: era instabilă și se prăbușea ușor. Susumu Kitagawa și Omar Yaghi i-au venit în ajutor lui Robson și au oferit acestei metode de construcție o bază solidă. Între 1992 și 2003, ei au făcut, separat, o serie de descoperiri revoluționare. Kitagawa a demonstrat că gazele pot curge în interiorul și în exteriorul construcțiilor și a prezis că MOF-urile pot fi făcute flexibile. Yaghi a creat un MOF foarte stabil și a demonstrat că acesta poate fi modificat folosind un design rațional.
Celelalte Premii Nobel 2025 vor fi anunțate în zilele următoare astfel: