Prima pagină » Meteo » Constanța: Nivelurile mai multor râuri sunt în scădere, dar riscul de inundații se menține

Constanța: Nivelurile mai multor râuri sunt în scădere, dar riscul de inundații se menține

Nivelurile mai multor râuri sunt în scădere, joi, dar riscul de inundații se menține până astăzi la miezul-nopții, anunță Apele Române, după precipitațiile puternice din județul Constanța.
Constanța: Nivelurile mai multor râuri sunt în scădere, dar riscul de inundații se menține

Codul roșu care a expirat azi-noapte, s-a transformat pentru Constanța în cod portocaliu și a fost prelungit de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor până joi, la ora 24.00 pe râurile Topolog (pe sectorul aferent stației hidrometrice Saraiu) și Casimcea (pe sectorul din aval de confluența cu râul Cartal) – județul Constanța.

De marți, ora 12:00 până miercuri, la ora 18:00 (pe un interval de 30 de ore), s-au înregistrat precipitații importante la mai multe stații hidrometrice din administrarea Apelor Române:

– Cheia – râul Casimcea – 104 l/mp;
– Nuntași – râul Nuntași – 174,5 l/mp;
– Săcele – râul Săcele – 111 l/mp;
– Băltăgești – Valea Dunărea – 158 l/mp;
– Casimcea – râul Casimcea – 104,5 l/mp;
– Pantelimon – râul Râmnic, confluență cu râul Cartal (afluenții râului Casimcea)– 109,8 l/mp;
– Dorobanțu – râul Dorobanțu – 101 l/mp;
– Topalu – fluviul Dunărea – 133,9 l/mp;
– Mihail Kogălniceanu – râul Agi Cabul – 129 l/mp;
– Cogealac – râul Cogealac – 118 l/mp.

Râul Casimcea a atins maximul miercuri, la ora 15:00, când s-a format o viitură în urma creșterii debitului de până la 1500 de ori – de la 0,1 mc/s la 150 mc/s.

Localitatea Siliștea, cea mai afectată

Localitatea Siliștea rămâne cea mai afectată de acumulările masive de apă. Traficul pe DJ 224 (Țepeș Vodă – Tortoman) s-a reluat, iar apele de pe DC 61 (Seimeni – Siliștea), inundat miercuri, încep să se retragă.

„Odată cu diminuarea precipitațiilor, apele acumulate temporar în localitățile Cheia, Grădina, Nicolae Bălcescu și Dorobanțu s-au retras, iar traficul rutier se desfășoară normal. La această oră, se înregistrează: o cota de inundație depășită pe râul Casimcea, în scădere și două cote de atenție – la Saraiu pe râul Topolog, în creștere și la Hamcearca pe râul Taița, în scădere. Echipele de la Apele Romane Dobrogea-Litoral continuă monitorizarea în teren a cursurilor de apă Casimcea, Topolog, Cartal, Nuntași, Valea Dunărea, Râmnic în vederea identificării unor posibile probleme care pot fi generate de creșterile de debite și niveluri”, transmit Apele Române.