Hotărârea CJUE a fost pronunțată joi, în urma unui caz privind un câine care a scăpat din cușcă pe aeroportul din Buenos Aires, în octombrie 2019, și nu a mai fost găsit niciodată, informează Politico.
Proprietarul a cerut companiei Iberia despăgubiri în valoare de 5.000 de euro, însă compania a invocat limitele de răspundere prevăzute de legislația europeană.
Instanța europeană a decis că animalele de companie nu sunt excluse din noțiunea de „bagaj”, chiar dacă sensul obișnuit al termenului se referă la obiecte.
„Instanța constată că animalele de companie nu sunt excluse din conceptul de „bagaj”. Chiar dacă sensul obișnuit al cuvântului „bagaj” se referă la obiecte, acest lucru în sine nu duce la concluzia că animalele de companie nu se încadrează în acest concept”, se arată în comunicatul emis de Curtea de Justiție a Uniunii Europene
Astfel, companiile aeriene nu sunt obligate să plătească despăgubiri mai mari decât plafonul stabilit prin Convenția de la Montreal, care reglementează responsabilitatea companiilor aeriene față de bagaje, decât dacă pasagerii declară în prealabil un „interes special” pentru bunul transportat, o procedură stabilită pentru obiecte.