Prima pagină » Politic » S-a deschis lotul 2 al Autostrăzii Ploiești-Buzău! Așa arată noul segment care leagă Capitala de Pietroasele

S-a deschis lotul 2 al Autostrăzii Ploiești-Buzău! Așa arată noul segment care leagă Capitala de Pietroasele

Ministrul Transporturilor Ciprian Șerban a anunțat vineri că a fost dat în circulație lotul 2 al Autostrăzii Ploiești-Buzău, în lungime de peste 28 de kilometri.

Potrivit ministrului, este vorba de lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km), care face parte din Autostrada Ploiești-Buzău.Proiectul, realizat de Asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold PLC, are o valoare de 1,249 miliarde lei și beneficiază de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ciprian Șerban precizează că după finalizarea Lotului 3 Pietroasele-Buzău, estimată pentru sfârșitul lunii noiembrie, se va putea circula pe 200 de kilometri de autostradă continuă

Șoferii românii abia așteptau să circule pe Autostrada Moldovei, dovadă – coada de mașini întinsă pe kilometri pentru a circula pe lotul 2 al Autostrăzii Ploiești – Buzău, de la Mizil până aproape de Buzău (28,35 km).

Fix la ora 16.00, cu un antemergător de la Poliția Rutieră, s-a dat drumul la trafic pe lotul 2 al Auostrăzii Ploiești – Buzău și sute de mașini care se așezaseră în coloană s-au pus în mișcare.

“Deschiderea circulatiei, astăzi, pe lotul Mizil-Pietroasele al A7 ne dă practic certitudinea că până la finalul lunii viitoare vom putea merge pe autostradă de la Bucuești la Focșani fără întrerupere.
Constructorii turci sunt foarte avansați pe lotul Pietroasele-Buzău, iar la finalul lunii noiembrie acesta se va adăuga sectorului de autostradă deschis astăzi.

Este un eveniment important și din perspectiva circulației în siguranță pe distanța Ploiești-Focșani. Practic încă 28 de km vor fi parcurși de astăzi pe A7 și nu pe DN2, un drum cu un palmares tragic. Tot de astăzi orașul Mizil scapă de coșmarul valurilor de autovehicule care il tranzitau, ca urmare a descărcării provizorii de pe lotul Dumbrava-Mizil al A7 deschis anul trecut.

Vreau să precizez că se circulă pe ambele sensuri ale lotului 2 al autostrăzii Ploiesti-Buzău, nu doar pe un singur sens, asa cum anumite persoane au incercat să inducă ideea tendențios”, a declarat, în exclusivitate pentru Mediafax, Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Autostrada Moldovei ar putea avea anul acesta până la 250 de km dați în trafic, până la Adjud (un lot și jumătate din Autostrada Focșani – Bacău).