Prima pagină » Social » Explozia din blocul din Rahova: Încă nu există concluzii privind cauzele producerii exploziei

Explozia din blocul din Rahova: Încă nu există concluzii privind cauzele producerii exploziei

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București informează marți că în cauza exploziei produse într-un bloc din cartierul Rahova sunt continuate cercetările pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Explozia din blocul din Rahova: Încă nu există concluzii privind cauzele producerii exploziei
Sursa foto: Alexandra Pandrea/GMN/Mediafax Foto
Andreea Tobias
21 oct. 2025, 09:19, Social

Potrivit comunicatului, organele de urmărire penală continuă cercetarea la fața locului, începută în data de 17 octombrie.

La Institutul Național de Medicină Legală au fost realizate activitățile de examinare și identificare a celor trei persoane decedate, fiind obținute concluziile expertizei genetice judiciare dispuse în cauză.

În acest moment al cercetărilor nu există concluzii privind cauzele producerii exploziei, aceasta urmând a fi stabilite prin expertize tehnice de specialitate. La finalizarea acestora, informațiile de interes public vor fi comunicate, precizează Parchetul.

Marți, continuă activitățile de cercetare la fața locului în prezența specialiștilor, în paralel fiind efectuate audieri ale persoanelor care au cunoștință de împrejurările și modul în care a avut loc evenimentul.

Parchetul face precizarea că nu au rezultat date ori indicii în sensul că evenimentul investigat a fost generat de prepararea sau folosirea de materiale explozive. Cercetările se fac in rem.