Rata natalităţii dintr-o țară europeană este în cădere liberă. Cauza: o epidemie de singurătate

Problema reală nu este lipsa banilor, ci o criză profundă a relaţiilor, aproape jumătate dintre polonezii sub 30 de ani fiind singuri, iar tinerii nereuşind să formeze cupluri stabile.

În 2015, Polonia avea o rată a natalităţii de 1,3 copii pe femeie. Un deceniu mai târziu, în ciuda tuturor măsurilor economice implementate, situaţia s-a înrăutăţit. În 2024, rata a scăzut la 1,1 copii pe femeie, iar în 2025 se preconizează că va ajunge la 1,05, plasând Polonia alături de Ucraina marcată de război în topul negativ al ţărilor cu cea mai scăzută fertilitate din lume.

În aceeaşi perioadă, populaţia ţării a scăzut cu 1,5 milioane de locuitori, iar un milion de noi gospodării cu o singură persoană au apărut în registrul demografic.

De la căderea comunismului, transformarea economică a Poloniei a fost spectaculoasă. PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de opt ori din 1990. Şomajul a scăzut de la 20% în 2002 la 2,8%, unul dintre cele mai scăzute niveluri din Uniunea Europeană. Veniturile s-au mai mult decât dublat. Locurile în creşe şi grădiniţe s-au înmulţit. Statul plăteşte familiilor 800 de zloţi pe lună pentru fiecare copil prin programul „800 Plus”.

Cuplul de ingineri din Maramureș, care a strâns sub umbrela „Roade de Oraș” producătorii locali din „Ținutul de Lemn”

Românii muncesc mai mult decât media europeană: România, pe locul 3 în UE la ocuparea forței de muncă

Cu toate acestea, nicio măsură financiară nu a reuşit să oprească declinul demografic.

Anna Gromada, expert în politici demografice care a oferit consultanţă preşedintelui Poloniei în 2015, spune că problema reală nu este economică, ci una a conexiunii umane. Aproape jumătate dintre polonezii sub 30 de ani sunt singuri. Încă o cincime sunt într-o relaţie, dar trăiesc separat. Generaţia cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani se simte mai singură decât polonezii peste 75 de ani, scrie The Guardian.

În 2024, aproape doi din cinci tineri au declarat că nu au avut relaţii sexuale de cel puţin un an. Doar 9% dintre cuplurile tinere s-au întâlnit efectiv online, deşi şapte din zece au încercat aplicaţiile de întâlniri. Abstinenţa a devenit, de asemenea, o chestiune partizană, bărbaţii de dreapta şi femeile de stânga fiind cei mai predispuşi să fie inactivi sexual.

Expertul identifică trei forţe care au creat această criză în Polonia şi alte ţări postcomuniste.

Prima forţă este viteza ameţitoare a schimbării sociale şi economice. Transformarea rapidă a făcut ca părinţii să nu mai poată fi modele pentru copiii lor. Pentru mulţi tineri, maturitatea nu mai înseamnă să înveţe de la părinţi, ci să le explice lor lumea nouă. Bunica Annei Gromada, care a părăsit şcoala la 10 ani, a îndemnat-o să renunţe la universitatea din Cambridge ca să nu îşi piardă iubita. Mama sa, care a fost una dintre primele asistente medicale cu studii superioare din oraşul lor, a încurajat-o să meargă, dar a avertizat-o să nu facă un împrumut studenţesc în Marea Britanie, insistând că este greşit să trăieşti cu datorii, de parcă ar fi o aberaţie şi nu o piatră de temelie a noii ordini economice.

A doua forţă este moştenirea comunismului, care creează un paradox al egalităţii. Polonia este în acelaşi timp mai egalitară şi mai puţin egalitară din punct de vedere al genului decât Occidentul. Comunismul a propulsat femeile către ocuparea deplină a forţei de muncă. Polonia are una dintre cele mai mici diferenţe salariale între femei şi bărbaţi din Uniunea Europeană. Femeile obţin două din trei diplome universitare. Dar în sfera privată, în căsătorie, muncă domestică şi creşterea copiilor, normele conservatoare au persistat. Când femeile caută parteneri cu statut egal sau superior, cifrele nu mai corespund.

A treia forţă este explozia psihoterapiei ca nouă gramatică culturală. În ultimii 10 ani, consultaţiile psihologice în sistemul public au crescut cu 145%. Furnizorii privaţi se laudă cu rate de creştere care ar face invidioşi chiar şi investitorii de capital de risc. Tinerii, în special femeile, vorbesc fluent limbajul îngrijirii de sine, nevoilor şi limitelor, adresându-se bărbaţilor care răspund în limbajul îndatoririlor, normelor şi aşteptăriilor. 22% dintre polonezi care s-au grăbit să se aşeze pe canapeaua psihologului în ultimii cinci ani sunt în mod disproporţionat tineri, femei şi necăsătoriţi.

Migraţia internă a creat un dezechilibru demografic. În cele mai mari oraşe ale Poloniei, precum Varşovia, Łódź şi Cracovia, există cel puţin 110 femei la fiecare 100 de bărbaţi. Bărbaţii rămân mai frecvent în oraşe mai mici, departe de noua economie şi de noile norme sociale.

Familia, odată considerată nucleul indestructibil al Poloniei, s-a schimbat radical. Când Zidul Berlinului a căzut, mai puţin de 6% dintre copii se năşteau în afara căsătoriei, de aproape cinci ori mai puţini decât în Marea Britanie. Dar, pe măsură ce acea generaţie a ajuns la maturitate, mulţi au ales distanţa în locul datoriei. Potrivit unei estimări, până la unul din patru polonezi sub 45 de ani nu are niciun contact cu tatăl său. Până la unul din 13 este rupt de mama sa. Când părinţii nu mai servesc drept modele de urmat, a deveni părinte devine un act de improvizaţie.

Deficitul de copii din Polonia nu este ceva ce poate fi remediat cu bonusuri în bani, ipoteci mai ieftine sau creşe subvenţionate, concluzionează Anna Gromada. Ceea ce clatină în primul rând nu este dorinţa de a creşte un copil, ci capacitatea de a construi o viaţă alături de cineva.