Prima pagină » Știri externe » SUA și China ajung la un consens preliminar în negocierile comerciale

SUA și China ajung la un consens preliminar în negocierile comerciale

Președintele american Donald Trump s-a declarat încrezător că va ajunge la un acord comercial cu liderul chinez Xi Jinping, după ce echipele economice ale celor două țări au convenit asupra unui consens preliminar în cadrul negocierilor care s-au încheiat duminică la Kuala Lumpur.
SUA și China ajung la un consens preliminar în negocierile comerciale
Petre Apostol
26 oct. 2025, 16:22, Economic

Discuțiile, desfășurate în marja summitului ASEAN, au reunit pe secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, și pe reprezentantul comercial Jamieson Greer, din partea americană, respectiv pe vicepremierul He Lifeng și negociatorul-șef Li Chenggang, din partea Chinei. A fost a cincea rundă de negocieri directe între Washington și Beijing din luna mai până în prezent.

„Cred că avem un cadru foarte solid pentru ca liderii să discute joi”, a declarat Bessent, potrivit Reuters, sugerând că întâlnirea Trump–Xi, programată pentru 30 octombrie la Busan (Coreea de Sud), va fi decisivă pentru semnarea unei înțelegeri.

Potrivit oficialilor americani, acordul preliminar ar urma să amâne extinderea controalelor chineze la exportul de metale rare și să evite impunerea unui nou tarif de 100% pe bunurile chinezești, măsură anunțată anterior de Trump.

Agenda negocierilor

Negocierile au vizat teme precum echilibrul comercial, exporturile de pământuri rare, combaterea traficului cu fentanil, taxele portuare americane și situația TikTok.

„Am avut consultări intense, dar constructive”, a spus negociatorul chinez Li Chenggang, confirmând că părțile vor trece acum la procedurile interne de aprobare a documentului.

Atât Washingtonul, cât și Beijingul doresc evitarea escaladării războiului comercial, după ce termenul actualului armistițiu tarifar, semnat în mai și extins în august, urmează să expire la 10 noiembrie. Bessent a declarat că perioada ar putea fi prelungită, în funcție de decizia președintelui Trump.

Trump, aflat în turneu de cinci zile în Asia, a declarat la Kuala Lumpur că „este optimist” și că discuțiile au fost „foarte productive”.

„Cred că vom avea un acord cu China”, a spus liderul american, adăugând că vor urma întâlniri suplimentare cu Xi Jinping „în China și în Statele Unite, fie la Washington, fie la Mar-a-Lago”.

Printre temele sensibile pe agenda întâlnirii se numără achizițiile de soia și produse agricole americane de către China, situația Taiwanului, cazul magnatului media din Hong Kong Jimmy Lai, precum și cooperarea Beijingului în privința relațiilor Washingtonului cu Rusia, în contextul războiului din Ucraina.

Tensiunile dintre cele două economii – care generează schimburi comerciale anuale de peste 660 miliarde de dolari – s-au amplificat în ultimele săptămâni, după ce China a extins controalele la exportul de pământuri rare, iar SUA au lansat o nouă investigație tarifară privind nerespectarea acordului comercial „Phase One” din 2020.

Într-o declarație transmisă prin agenția Xinhua, vicepremierul He Lifeng a afirmat că „Beijingul speră ca SUA și China să se întâlnească la jumătatea drumului”, pentru a stabiliza relația comercială dintre cele două mari economii ale lumii.