Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Capitalei, anunță că tema ediției din acest an a târgurilor de Crăciun este muzica, element care apropie oamenii și le oferă o experiență culturală completă. De la colinde tradiționale și armonii clasice până la ritmuri urbane contemporane, fiecare târg va spune o poveste despre întâlnirea dintre tradiție, cultură și comunitate.
În Piața Constituției va funcționa Bucharest Christmas Market, în Piața Universității – Bucharest Downtown Christmas Market, iar pe Esplanada Operei Naționale – Bucharest Opera Christmas Market.
Intrarea este liberă, iar vizitatorii vor fi întâmpinați de decorațiuni spectaculoase, zeci de ateliere interactive și produse culinare și meșteșugărești tradiționale.
Cel mai impresionant element al sărbătorilor este bradul de 30 de metri, cel mai mare brad ecologic din România, care va fi însoțit de Casa lui Moș Crăciun, roata panoramică și numeroase activități pentru toate vârstele, transformând Bucureștiul într-un oraș de poveste pe durata celor 30 de zile festive.
Acțiunea este organizată de Primăria Capitalei prin CREART și urmărește să aducă bucurie, culoare și energie în inima orașului, în perioada premergătoare Crăciunului și Anului Nou.