Facultatea de Drept din Iași a hotărât luni retragerea temporară a lectorului Alexandru Toader din orice activitate didactică, până la lămurirea acuzațiilor privind hărțuirea a două studente.
Decizia aparține conducerii instituției și a fost anunțată după apariția informațiilor în presă.
Consiliul Facultății de Drept s-a reunit luni după-amiază și a votat în unanimitate suspendarea implicării lui Alexandru Toader în cursuri și evaluări până la clarificarea situației, transmite G4Media.
În comunicatul oficial, conducerea facultății a precizat că „În şedinţa Consiliului Facultăţii din data de 24.11.2025, ora 14.30, în unanimitate de voturi a fost adoptată recomandarea ca dl. lector univ. dr. Alexandru lonuţ Toader să se abţină, în condiţiile prevăzute de lege, de la efectuarea oricăror activităţi didactice şi de evaluare a studenţilor până la clarificarea situaţiei semnalată în mass-media”.
Reprezentanții facultății din Iași au îndemnat studenții să semnaleze orice abatere de la normele universitare, inclusiv episoade legate de hărțuire sexuală sau comportamente similare cu aceasta.
În aceeași zi, Comisia de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” s-a autosesizat și a anunțat o anchetă internă asupra cazului în care lectorul Alexandru Toader ar fi agresat sexual două studente.
Președintele comisiei, Daniel Atasiei, a declarat: „Vom investiga acuzaţiile respective cu instrumentele pe care le are Comisia de Etică, pentru a putea apoi pe bază de probe să stabilim ceea ce s-a întâmplat şi dacă este cazul, să constatăm abaterile şi să aplicăm sancţiunile de rigoare”.
Polițiștii ieșeni au început la rândul lor verificări după articolul publicat în Reporter de Iași, în care lectorul Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, apare acuzat de hărțuire.
Inspectoratul Județean a precizat că autoritățile s-au sesizat din oficiu și analizează situația „pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”.
Una dintre studente a povestit că a acceptat avansurile lui Alexandru Toader și a descris două episoade, unul în biroul facultății și altul în biroul notarial al acestuia din centrul orașului.
Cele două tinere au afirmat că lectorul le-ar fi abordat după nepromovarea examenului din prima sesiune și au susținut că ar exista și alte cazuri asemănătoare în facultate.