Prima pagină » Cultură-Media » Un cunoscut regizor maghiar, apreciat de celebrul Martin Scorsese, a murit la 70 de ani

Un cunoscut regizor maghiar, apreciat de celebrul Martin Scorsese, a murit la 70 de ani

Un cunoscut regizor maghiar, premiat de mai multe ori și apreciat de celebrul Martin Scorsese, a murit la vârsta de 70 de ani. Este vorba despre Béla Tarr, o figură majoră a cinematografiei maghiare.
Un cunoscut regizor maghiar, apreciat de celebrul Martin Scorsese, a murit la 70 de ani
Sursa: Facebook/TIFF
Petru Mazilu
06 ian. 2026, 15:00, Social

Cunoscut regizor Béla Tarr a murit la 70 de ani. El suferea de mult timp de o boală, potrivit Le Figaro.

Considerat un maestru al cinematografiei alb-negru, regizorul s-a remarcat cu Satantango (1994), o epopee amplă despre declinul comunismului.

„Oameni reali, conflicte umane reale, probleme reale.” Aceasta este imaginea pe care Béla Tarr, dezamăgit de filmele pe care le-a văzut în tinerețe, a vrut să o imortalizeze pe ecran. A făcut-o în filmele sale, în alb-negru, cu o regie magistrală și o melancolie tulburătoare, așa cum consideră specialiștii.

Béla Tarr s-a născut în 1955, în timpul regimului comunist. Înainte de a urma școala de film din Budapesta, el a avut diferite locuri de muncă. Încă de tânăr s-a manifestat ca un adept al Noului Val Francez și a evoluat de la cinematografia critică socială la un lirism sumbru, mai spun experții. Filmele sale au avut succes în Franța, Italia, Canada și Statele Unite, fiind lăudate în special de critici.

Cunoscutul regizor a fost apreciat de Scorsese

Principalele sale filme sunt Damnation (1987), Werckmeister Harmonies (2000) și That Man from London (2007). Ultimul film este bazat pe un roman de Georges Simenon și a fost selectat pentru Festivalul de Film de la Cannes. De asemenea, s-a remarcat cu Satantango (1994), un film epic de peste șapte ore, considerat uneori capodopera sa, care descrie prăbușirea comunismului în Europa de Est. Satantango este o adaptare după un roman al laureatului Nobel, László Krasznahorkai, unul dintre colaboratorii săi.

În timpul carierei sale, a fost remarcat de cineaști celebri precum Martin Scorsese și Gus Van Sant. În plus, László Nemes i-a fost asistent înainte de a deveni el însuși un regizor renumit. Béla Tarr și-a luat rămas bun de la cinematografie cu The Torino Horse, care a câștigat Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin în 2011.

Recomandarea video