Potrivit ISU Timiș, accidentul a avut loc marți dimineața pe centura ocolitoare a Timișoarei, între localitățile Șag și Giroc.
La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD și 12 pompieri.
În TIR și în autoturism se aflau doar șoferii.
În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat.
Bărbatul a fost extras de pompieri și a fost declarat decedat de echipajul medical sosit la fața locului.
Șoferul autocamionului primește îngrijiri medicale la fața locului.