Prima pagină » Sport » Simona Halep, desemnată ambasador onorific al turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj

Simona Halep, desemnată ambasador onorific al turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj

Fost lider mondial în tenisul feminin, Simona Halep va fi ambasador onorific al Transylvania Open WTA 250, turneu desfășurat în BT Arena, din Cluj-Napoca, unde va înmâna trofeul campioanei din 2026.
Simona Halep, desemnată ambasador onorific al turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj
Petre Apostol
20 ian. 2026, 15:21, Sport

Simona Halep, cea mai valoroasă jucătoare din istoria tenisului românesc, va fi prezentă pe durata întregului turneu, anunță marți organizatorii.

Halep urmează să participe la întâlniri cu jucătoarele aflate în competiție, sesiuni pentru copii și voluntari, dar și la ceremonia de premiere.

De-a lungul carierei, Halep a câștigat 24 de titluri WTA, inclusiv Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019), și a petrecut 64 de săptămâni în fruntea clasamentului mondial, fiind prima româncă numărul 1 WTA.

Prezența sa la Cluj are o semnificație specială. Simona a jucat finala primei ediții a turneului, în 2021, și și-a anunțat oficial retragerea în 2025 pe terenul central din Cluj-Napoca.

„Transylvania Open este, pentru mine, mai mult decât un turneu. E locul unde am simțit susținerea fanilor din România la cel mai înalt nivel și unde am trăit momente care vor rămâne mereu aproape de sufletul meu. Mă bucur să revin și să pot contribui cu o altă energie – aceea de a sprijini și încuraja viitoarele generații”, a declarat Simona Halep.

„E un privilegiu că Simona Halep a acceptat invitația noastră de a deveni ambasador onorific al Transylvania Open. Ea reprezintă excelența în sport, dedicarea totală și performanța autentică. Faptul că revine la Cluj, într-un rol nou, dar cu aceeași energie, înseamnă mult pentru noi. E un gest care arată cât de importantă este comunitatea creată în jurul acestui turneu – pentru jucătoare, dar și pentru public”, a transmis și directorul turneului, Patrick Ciorcilă.

Transylvania Open WTA 250 este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România, fiind votat cel mai bun turneu WTA 250 din lume în 2022 și 2023.