Joi, în cadrul discursului său la Davos, cancelarul german Friedrich Merz a afirmat că a început o eră a „politicii marilor puteri”. Referitor la acest lucru, Merz a menționat războiul Rusiei în Ucraina, intrarea Chinei în „rândurile marilor puteri”, precum și noua politică externă și de securitate a SUA odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă.
„Această nouă lume a marilor puteri se construiește pe putere, pe forță și, când vine vorba de asta, pe forță brută. Nu este un loc confortabil”, a spus Merz, potrivit The Guardian.
Cancelarul german i-a îndemnat pe liderii participanți la Forumul Economic de la Davos să nu accepte această nouă realitate și să „modeleze viitorul” în schimb.
În discursul său, Merz a fost de acord opiniile lui Mark Carney, prim-ministrul Canadei, care a declarat marți, la forum, că un sistem de intensificare a rivalității între marile puteri distruge ordinea mondială.
„Acum două zile, Mark Carney a spus în această sală: «Nu mai trebuie să ne bazăm doar pe puterea valorilor noastre. Trebuie să recunoaștem și valoarea puterii noastre». Împărtășesc această opinie. Și când privesc în această sală, vreau să spun: o împărtășim cu toții. Acesta este un bun punct de plecare”, a afirmat cancelarul german.
Totodată, la Davos, Merz a îndemnat națiunile europene să acționeze rapid pentru a-și spori cheltuielile de apărare și competitivitatea economică și să nu renunțe la alianța transatlantică și la NATO, pledând, mai degrabă, pentru o cale de mijloc.
„În ciuda tuturor frustrărilor și furiei din ultimele luni, să nu ne grăbim să renunțăm la parteneriatul transatlantic. Noi, europenii, noi, germanii, știm cât de prețioasă este încrederea pe care se bazează NATO. Lumea în care contează doar puterea este un loc periculos, în primul rând pentru statele mici, apoi pentru puterile medii și, în cele din urmă, pentru cele mari. Nu spun asta cu ușurință. În secolul al XX-lea, țara mea, Germania, a mers pe această cale până la capătul amar. A tras lumea într-un abis negru”, a mai spus Merz, potrivit POLITICO.
În aceste zile, la Davos, are loc Forumul Economic Mondial, la care participă lideri din mai multe țări. Remodelarea ordinii mondiale a fost una dintre temele principale ale reuniunii anuale a forumului, pe fondul amenințărilor lui Trump privind preluarea controlului asupra Groenlandei.