Prima pagină » Social » Mii de materiale de pornografie infantilă, descoperite de DIICOT la un bărbat din Covasna

Mii de materiale de pornografie infantilă, descoperite de DIICOT la un bărbat din Covasna

Peste 3000 de fotografii și filmări care înfățișează minori în ipostaze sexuale explicite au fost găsite în dispozitivele informatice ale unui bărbat, în urma unor percheziții ale procurorilor DIICOT. Suspectul a fost reținut.
Mii de materiale de pornografie infantilă, descoperite de DIICOT la un bărbat din Covasna
Sursa foto: MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO

Investigația, coordonată de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate și procurorii DIICOT din Covasna, a scos la iveală faptul că activitatea bărbatului, în vârstă de 38 de ani, s-a desfășurat pe parcursul anilor 2024 și 2025.

Potrivit IGPR, în această perioadă, el ar fi utilizat diverse sisteme informatice pentru a procura și stoca fișierele incriminate, care înfățișează victime minore în ipostaze sexuale explicite.

În cadrul anchetei au fost efectuate două percheziții informatice asupra telefoanelor mobile și unităților de stocare aparținând bărbatului. În urma verificărilor, au fost descoperite peste 3000 de fișiere reprezentând materiale pornografice cu minori.

O parte semnificativă dintre acestea vizau copii de vârste foarte mici aflați în ipostaze sexuale explicite sau supuși unor acte de exploatare sexuală evidentă.

Marți, procurorii DIICOT au dispus reținerea bărbatului. Ulterior, acesta a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna, cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile.