Prima pagină » Economic » Începe tranzacționarea noilor titluri de stat Fidelis

Începe tranzacționarea noilor titluri de stat Fidelis

Bursa de Valori București va începe joi listarea celor mai recente titluri de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanțelor.
Începe tranzacționarea noilor titluri de stat Fidelis
Maria Miron
28 ian. 2026, 11:18, Economic

Este vorba de titlurile de stat Fidelis vândute în oferta publică derulată în perioada 16–23 ianuarie 2026.

Oferta Fidelis, una dintre principalele modalități prin care statul român se împrumută direct de la populație, a cuprins șapte emisiuni de titluri de stat, dintre care trei denominate în euro și patru în lei. Una dintre emisiuni a fost destinată donatorilor de sânge, categorie care beneficiază, potrivit regulilor programului, de condiții mai avantajoase față de investitorii obișnuiți.

Listarea, marcată de clopoțelul Bursei

Titlurile de stat Fidelis sunt instrumente de economisire adresate persoanelor fizice, cu dobânzi fixe, neimpozabile, și pot fi tranzacționate ulterior pe piața secundară a BVB. Investitorii care le cumpără în oferta publică le pot păstra până la scadență sau le pot vinde înainte de termen, la prețul pieței.

Deschiderea oficială a ședinței de tranzacționare de joi va fi marcată, în mod simbolic, de sunarea clopoțelului Bursei, un moment simbolic rezervat listărilor și momentelor importante pe piața de capital.

Intervenții-cheie, la eveniment

Pe agenda evenimentului sunt programate intervenții ale președintelui Consiliului de Administrație al BVB, Radu Hanga, ale directorului general al Trezoreriei Statului, Ștefan Nanu, precum și ale directorului general al Bursei, Remus Vulpescu.

Potrivit BVB, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, este așteptat să participe la eveniment, prezența sa fiind în așteptarea confirmării oficiale. De asemenea, este programată o intervenție a unui reprezentant al UniCredit Bank România, una dintre băncile implicate în derularea ofertei.

Evenimentul va fi transmis live pe canalele de social media ale Bursei de Valori București.