Potrivit acestuia, includerea unui dosar pe agenda de vot a unei comisii de specialitate presupune negocieri complexe și susținute cu toate familiile politice, proces care reflectă modul de funcționare al democrației europene, bazat pe dialog, argumente și construirea de majorități.
După aproape două ore de negocieri, Victor Negrescu a reușit să obțină acordul politic pentru propunerea sa privind alocarea a 0,8 miliarde de euro pentru domeniul justiției, un buget de aproape trei ori mai mare decât cel actual. Creșterea vizează consolidarea capacității sistemelor judiciare la nivel european și îmbunătățirea cooperării dintre statele membre.
Europarlamentarul a subliniat că susține această majorare bugetară deoarece, în prezent, numeroși cetățeni europeni nu beneficiază de un acces real la o justiție funcțională. În viziunea sa, o justiție eficientă nu reprezintă un privilegiu, ci o garanție fundamentală a drepturilor cetățenilor Uniunii Europene.
„Avem nevoie de o coordonare mai bună între statele membre și de un act de justiție mai rapid, mai eficient și mai aproape de oameni”, a transmis Victor Negrescu, argumentând necesitatea investițiilor suplimentare în acest domeniu.
Următorul pas este votul în Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European. Victor Negrescu și-a exprimat încrederea că raportul va întruni majoritatea necesară, ceea ce ar permite creșterea alocărilor dedicate justiției în viitorul buget european multianual.