Prima pagină » Știrile zilei » Dragoș Pîslaru reacționează la noua amânare CCR: Șansele de a recupera fondurile după această amânare sunt extrem de reduse

Dragoș Pîslaru reacționează la noua amânare CCR: Șansele de a recupera fondurile după această amânare sunt extrem de reduse

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a reacționat la noua amânare a Curții Constituționale privind reforma pensiilor magistraților. Acesta a anunțat că șansele la recupera fondurile europene aferente jalonului sunt extrem de reduse.
Dragoș Pîslaru reacționează la noua amânare CCR: Șansele de a recupera fondurile după această amânare sunt extrem de reduse
Sursa foto: Alexandra Pandrea/GMN/Mediafax Foto
Radu Mocanu
11 feb. 2026, 12:32, Politic

Dragoș Pîslaru a afirmat că, deși Guvernul nu a primit încă o confirmare oficială privind pierderea fondurilor europene, riscul este major. 

„Până nu avem scrisoarea oficială, nu vă pot spune că am pierdut bani, repet. Dar, așa cum a spus și prim-ministru, șansele de a-i recupera după această amânare sunt extrem de reduse”, a spus Pîslaru, miercuri, după ședința CCR. 

Ministrul a spus că Guvernul va continua să susțină reforma pensiilor magistraților: „Guvernul trebuie să continue să împingă pentru această reformă. Există foarte clar necesitatea de a comunica cauzalitatea pierderii banilor potențiali. Guvernul trebuie să rămână pe poziții pentru a putea, într-adevăr, să vedem că această lege va fi promulgată până la capăt”. 

Pîslaru a respins ideea că scrisoarea trimisă de premierul Bolojan Curții Constituționale ar fi o formă de presiune. „În condițiile date, cu amânările date și cu consecințele date, nu este vorba de nicio presiune, este vorba de a conștientizarea importanței naționale a acestui document”. 

„Eu cred că am spus ce am avut de spus. Cred că era timp de studiat orice era de studiat”, a mai declarat ministrul. 

Judecătorii CCR au amânat pentru 18 februarie 2026 luarea unei decizii pe reforma pensiilor magistraților, fiind a cincea amânare din dosar. 

Citește și

Recomandarea video