Viceprim-ministrul Tanczos Barna a vorbit joi seară, la EuropaFM, despre funcționarea coaliției de guvernare și despre relația cu reprezentanții PSD.
Barna a declarat că, deși PSD este parte a coaliției și influențează deciziile guvernamentale, modul în care partidul face unele afirmații publice nu ajută în consolidarea coaliției.
„[PSD] este în coaliție și este la putere, fără doar și poate, pentru că influențează deciziile guvernamentale, deciziile din coaliții, formulează și foarte multe critici în spațiu public, lucru care nu pot să spun că ajută. Noi nu lucrăm așa. Noi, de fiecare dată când suntem într-o coaliție, nu ne vedem spre noi, criticându-ne colegii în public, încercăm să spunem tot ce avem de spus în coaliție”, a explicat Barna.
Vicepremierul a mai declarat că UDMR încearcă să fie un partener responsabil, în special prin evitarea declarațiile care pot induce în eroare.
„Dacă avem ceva de obiectat, solicităm în coaliție, nu în public. Avem acum această solicitare cu privire la reducerea sau posibilitatea de a modifica impozitele între minim și maxim, pentru a mai atenua creșterile acolo unde se poate, dar, în schimb, nu ați văzut în ultima perioadă, nici în ultimul an, nici o ieșire în decor a UDMR-ului”, a mai spus el.
Întrebat cum poate funcționa coaliția atunci când PSD fac declarații publice critice sau ironice la adresa partenerilor, Barna a declarat că „nu are alternativă nimeni din punctul meu de vedere.”
„Coaliția trebuie să meargă înainte și trebuie să luăm deciziile pentru țară și pentru economie. Avem nevoie cât se poate de repede, în câteva zile, două săptămâni, de buget. Pentru că suntem la sfârșitul lunii februarie, când, în cel mai bun caz, se va aproba bugetul. Nu ne permitem să trimitem alte mesaje nici investitorilor, nici Comisiei Europene, nici cetățenilor din această țară, pentru că are economia nevoie de stabilitate”, a spus acesta.
Tanczos Barna a mai spus că, deși este greu când apar astfel de declarații publice, soluția este maturitatea politică a partidelor din coaliție.
„E mai greu în coaliție dacă se fac astfel de declarații, imposibil nu e, este extrem, extrem de neplăcut.”, a declarat vicepremierul.