Prima pagină » Știri externe » Trump spune că trebuie să fie implicat în alegerea următorului lider suprem al Iranului: „Fiul lui Khamenei este inacceptabil pentru mine”

Trump spune că trebuie să fie implicat în alegerea următorului lider suprem al Iranului: „Fiul lui Khamenei este inacceptabil pentru mine”

Președintele american Donald Trump a afirmat, într-un interviu acordat publicației Axios, că trebuie să se implice personal în alegerea viitorului lider suprem al Iranului, așa cum a făcut cu Delcy Rodriguez în Venezuela.
Trump spune că trebuie să fie implicat în alegerea următorului lider suprem al Iranului: „Fiul lui Khamenei este inacceptabil pentru mine”
Sursa foto: Hepta via Mediafax Foto

Trump a recunoscut, în cadrul unui apel telefonic cu jurnaliștii de la Axios că Mojtaba Khamenei, fiul lui Ali Khamenei, este cel mai probabil succesor. Totuși, liderul de la Casa Albă consideră că acest rezultat este inacceptabil.

Trump a comparat succesiunea din Iran cu intervenția sa în Venezuela, unde vicepreședintele Delcy Rodriguez a preluat puterea după ce forțele americane l-au capturat pe Nicolás Maduro în ianuarie.

„Își pierd timpul. Fiul lui Khamenei este un personaj fără importanță. Trebuie să mă implic în numire, la fel cum am făcut cu Delcy [Rodriguez] în Venezuela. Fiul lui Khamenei este inacceptabil pentru mine. Vrem pe cineva care să aducă armonie și pace în Iran”, a spus Trump pentru Axios.

Președintele american a adăugat că refuză să accepte un nou lider care să continue politicile lui Khamenei, care, potrivit lui, ar forța SUA să reintre în război „în cinci ani”.

Comentariile lui Trump vin în contextul în care secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, și alți oficiali americani au negat că scopul operațiunii lansate de SUA în Iran este „schimbarea regimului”. Aceștia motivează că operațiunea se concentrează pe degradarea capacităților balistice ale Iranului.

Marți, Trump a fost întrebat cine ar putea fi succesorul lui Khamenei, însă nu a oferit un nume concret reporterilor prezenți la Casa Albă.

„Majoritatea persoanelor pe care le aveam în vedere sunt moarte”, a spus Trump la momentul respectiv.

Mojtaba Khamenei, fiul lui Ali Khamenei, a devenit favorit pentru a-i succeda tatălui său, însă regimul iranian amână, de câteva zile, să anunțe oficial cine va fi noul lider suprem.

Citește și

Recomandarea video