Conceptul vine din tradiția „doulelor” care asistă femeile în timpul sarcinii și nașterii, oferind sprijin emoțional și practic, fără a interveni medical. În mod similar, o „doula a morții” însoțește persoanele aflate în faze terminale ale vieții, dar și familiile acestora, ocupându-se de aspecte emoționale, psihologice și organizatorice. Nu înlocuiește medicii sau psihologii, ci completează îngrijirea, fie la domiciliu, fie în spital, scrie Il Post.
Rolul unei astfel de persoane este foarte variat. Poate ajuta pacienții să își confrunte temerile, să își organizeze ultimele dorințe sau chiar să planifice detalii precum funeraliile. De asemenea, oferă sprijin familiilor în perioada de doliu și se ocupă uneori de lucruri practice, de la organizare până la gesturi simple de ajutor cotidian. Specialiștii spun că esența acestei profesii este prezența constantă și capacitatea de a asculta fără a judeca. În țări precum Statele Unite, Marea Britanie sau Canada, „death doula” este deja o profesie cunoscută. În unele cazuri, este chiar integrată în sistemele medicale. Există cursuri, certificări și chiar recunoaștere în spitale. Conceptul a început să apară și în cultura populară, inclusiv în seriale TV care abordează teme medicale contemporane.
În Italia, profesia este încă la început și nu este reglementată clar. Există persoane care practică acest rol, uneori sub denumiri precum „doula a trecerii”, dar numărul lor este redus. Activitatea poate fi exercitată în baza legislației privind profesiile nereglementate, însă lipsa unui cadru clar generează și scepticism. Specialiștii consideră că rolul acestor persoane poate fi important, mai ales pentru a combate izolarea în care ajung adesea bolnavii sau vârstnicii. În același timp, subiectul morții rămâne unul dificil și adesea evitat. Acest lucru face ca profesia să fie privită de multe ori cu rezerve.
În România, conceptul de „doula a morții” există, dar nu este încă recunoscut ca profesie distinctă și nici reglementat oficial. Rolul este preluat parțial de voluntari, consilieri în doliu sau specialiști din zona îngrijirilor paliative. Totuși nu există o structură clară sau certificări standardizate. Deși sistemul medical oferă sprijin psihologic pacienților în faze terminale, abordarea este mai degrabă una clinică, iar componenta de însoțire personală și emoțională specifică acestui rol rămâne limitată. În lipsa unui cadru legal și pe fondul reticenței culturale față de discuțiile despre moarte, această activitate se află încă într-o fază incipientă, dar cu potențial de dezvoltare în anii următori.
Interesul pentru educația legată de finalul vieții, inclusiv pentru concepte precum „testamentul biologic” sau sprijinul în perioada terminală, este în creștere. Apariția unor asociații și programe de formare arată că domeniul începe să se organizeze, chiar dacă nu există încă un traseu standard pentru cei care vor să devină „doula a morții”.