Prima pagină » Social » Două noi parcuri de aproape 3 hectare în Sectorul 2. Șerban: Mai multă calitate a vieții în București

Două noi parcuri de aproape 3 hectare în Sectorul 2. Șerban: Mai multă calitate a vieții în București

Două noi parcuri ar urma să fie amenajate în Sectorul 2 al Capitalei, după discuții între ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, și primarul Rareș Hopincă.
Două noi parcuri de aproape 3 hectare în Sectorul 2. Șerban: Mai multă calitate a vieții în București
Sursa foto: Facebook/Ciprian Șerban

„Am avut, în cursul zilei de ieri (n.r: marți), o întrevedere cu Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, cu care am discutat despre dezvoltarea comunității Andronache din București”, a transmis Șerban, pe Facebook.

Potrivit acestuia, proiectul vizează terenuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor, prin CNAIR, care ar urma să fie transferate către Primăria Sectorului 2.

„Primăria Sectorului 2, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, face pași concreți pentru dezvoltarea a două noi parcuri, cu o suprafață totală de aproape 3 hectare”, a precizat ministrul.

Planul este împărțit în două etape: amenajarea Parcului Andronache, în zona străzii Gherghiței, și dezvoltarea unui parc natural în zona Valea Saulei.

„Am agreat, astfel, transferul unor suprafețe către Primăria Sectorului 2, pentru a fi transformate în spații verzi moderne, zone de relaxare și facilități sportive”, a mai transmis ministrul.

În final, Șerban a menționat: „Mai mult spațiu verde, mai multă calitate a vieții pentru locuitorii din București”.

Citește și

Recomandarea video