Cheltuielile militare globale au crescut la 2,89 trilioane de dolari în 2025, respectiv cu 2,9% față de 2024, în ciuda scăderii sprijinului SUA pentru Ucraina, potrivit unui raport publicat luni de think-tank-ul SIPRI, scrie Reuters.
Este al 11-lea an consecutiv de creștere, iar ponderea cheltuielilor în produsul intern brut (PIB) global a ajuns la 2,5%, cel mai ridicat nivel din 2009, relevă sursa citată.
„Având în vedere amploarea crizelor actuale, precum și obiectivele pe termen lung ale multor state în materie de cheltuieli militare, această creștere va continua probabil până în 2026 și dincolo de acest an”, a afirmat SIPRI în raport.
Potrivit sursei citate, primele trei țări cu cele mai mari cheltuieli militare sunt SUA, China și Rusia. Cele trei au înregistrat împreună 1,48 trilioane de dolari, adică 51% din cheltuielile globale.
Pe de altă parte, cheltuielile militare ale SUA au scăzut la 954 de miliarde de dolari în 2025, pe fondul faptului că nu a fost aprobat niciun pachet de sprijin financiar militar pentru Ucraina. În cei trei ani anteriori, finanțarea militară a SUA pentru Ucraina a totalizat 127 de miliarde de dolari, mai menționează raportul.
Cu toate acestea, „cheltuielile aprobate de Congresul SUA pentru 2026 au crescut la peste 1 trilion de dolari, o creștere substanțială față de 2025, și ar putea crește în continuare până la 1,5 trilioane de dolari în 2027”, se mai menționează în raport.
Germania, a patra țară ca mărime a cheltuielilor, și-a majorat cheltuielile cu 24% în 2025, ajungând la 114 miliarde de dolari.
Spania a înregistrat, de asemenea, o creștere de 50%, ajungând la 40,2 miliarde de dolari.
În 2025, România a cheltuit, potrivit raportului, 9,7 miliarde de dolari.
SIPRI mai notează că principalul motor al creșterii la nivel mondial a fost Europa, unde cheltuielile au crescut cu 14%, ajungând la 864 de miliarde de dolari.
Pe fondul războiului, atât Rusia, cât și Ucraina și-au majorat cheltuielile militare. Cheltuielile Rusiei au crescut cu 5,9%, ajungând la 190 de miliarde de dolari, echivalentul a 7,5% din PIB. Pe de altă parte, Ucraina și-a majorat cheltuielile cu 20%, ajungând la 84,1 miliarde de dolari, reprezentând 40% din PIB.