Legislația în vigoare nu mai corespunde unei piețe care a evoluat semnificativ și generează o presiune financiară crescută asupra organizatorilor de concerte și festivaluri, au transmis aceștia luni.
„Actualul cadru legislativ, construit în 1994, nu mai reflectă realitatea unei industrii care a evoluat semnificativ atât ca dimensiune, cât și ca model de funcționare”, spun artiștii.
Sistemul de taxare existent penalizează investițiile în producții mari de scenă, întrucât contribuțiile aplicate sunt procentuale sau fixe pe bilete și se cumulează cu alte obligații fiscale și parafiscale, precum TVA și drepturile de autor.
„Caracterul procentual al acestor taxe face ca investițiile mai mari în producții să fie direct penalizate, crescând presiunea financiară asupra organizatorilor și limitând capacitatea de a dezvolta evenimente de amploare”, susțin artiștii și organizatorii de evenimente.
În același timp, aceștia avertizează că majorarea costurilor „nu mai poate fi transferată integral către public, fără a afecta accesibilitatea evenimentelor culturale”.
Inițiat de Ministerul Culturii, proiectul propune o reformă amplă a sistemului de timbre culturale, inclusiv a timbrului muzical – o contribuție aplicată pe biletele de acces la concerte, festivaluri și alte evenimente muzicale, precum și pe anumite suporturi audio și video, sumă care se adaugă prețului plătit de public și este colectată pentru finanțarea activităților culturale.
Documentul prevede menținerea taxei pentru concerte, festivaluri și spectacole, dar într-o formă restructurată, cu sume fixe pe bilete (de exemplu 2 lei/bilet), contribuții fixe pe abonamente de festival și procente care pot ajunge până la 5% din prețul biletelor în anumite situații.
În plus, sunt introduse mecanisme noi de colectare și distribuire a banilor, prin organisme de gestiune colectivă și protocoale obligatorii între organismele implicate în sistemul cultural, inclusiv uniuni de creatori și unități plătitoare (organizatori de evenimente și operatori din domeniul cultural).
Guvernul susține că schimbarea este necesară din cauza problemelor apărute în aplicarea actualului sistem. Printre acestea se numără neplata la termen, dificultățile în recuperarea sumelor în caz de insolvență, practicile neunitare de control și lipsa unor definiții clare ale termenilor din legislația privind timbrele culturale.
Colectarea acestor contribuții a fost îngreunată de faptul că o parte dintre plătitori nu achită la timp sau nu respectă în totalitate obligațiile de plată.
Taxă veche într-o industrie radical schimbată
Potrivit Ministerului Culturii, industria culturală a evoluat semnificativ prin digitalizare, vânzarea online a biletelor și diversificarea formelor de evenimente, ceea ce face necesară adaptarea mecanismului fiscal și parafiscal.
Executivul susține că noul cadru ar aduce mai multă coerență între timbrul cultural, TVA și impozitul pe spectacole și ar reduce suprapunerile de taxe.
Artiștii și organizatorii de evenimente atrag atenția că menținerea sau restructurarea sistemului fără reducerea poverii fiscale totale ar putea duce la creșterea prețurilor biletelor și la limitarea investițiilor în marile concerte: „În absența unor ajustări, capacitatea industriei de a susține evenimente de calitate și de a menține accesul publicului la muzică poate fi afectată pe termen mediu și lung”.
În același timp, Guvernul consideră că reforma este necesară pentru a asigura „un mecanism unitar, eficient și transparent de colectare și distribuire a sumelor” și pentru a stabiliza finanțarea sectorului cultural.
„Susținerea publică exprimată în ultimele zile indică un consens puternic la nivelul industriei privind necesitatea acestei schimbări, lista completă a artiștilor implicați fiind în continuă extindere”, au transmis artiștii și organizatorii de evenimente.