Deciziile luate în timpul ședinței au fost anunțate de președintele USR, Dominic Fritz. Acesta a anunțat că la ședință au participat 160 de lideri ai partidului.
„Comitetul Politic al USR își menține decizia anterioară de a nu mai forma o majoritate guvernamentală cu PSD. USR continuă direcția politică reformatoare. USR va propune Partidului National Liberal un acord politic pentru o abordare coordonată în privința pașilor următori. Îl mandatează pe președintele Dominic Fritz să poarte discuții în acest sens cu președintele PNL, Ilie Bolojan”, a transmis Dominic Fritz.
O poziție asemănătoare privind colaborarea cu PSD au luat și liberalii.
Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan a fost aprobată marți. În Parlament au fost 288 de voturi, din care 281 pentru, 4 împotrivă și 3 anulate.