În hotărârea pronunțată joi de Tribunalul Covasna se arată că ordinul emis de prefect a avut în vedere ca bază de calcul a reducerii cu 30% numărul maxim de posturi stabilit pentru unităţile administrativ teritoriale din judeţ pentru anul 2025 potrivit Legii nr. 296/2023 (adică deja redus cu 10%) aplicând la acest număr maxim de posturi reducerea de 30% deşi expres şi neechivoc OUG nr.7/2026 indică ca baza de calcul la care se aplică reducerea de 30% să fie „numărul de posturi calculat, fără nici o referire la reducerea de 10% aplicată anterior la aceeaşi bază de calcul.
Disputa juridică privind reducerea de personal din primării urmează să fie tranșată în dosarul de fond a stabilit Tribulalul Covasna. „Tribunalul constată că această problemă de interpretare nu poate fi realizată în procedura sumară a verificării doar aparenţei de legalitate şi se conturează o îndoială asupra legalităţii actului administrativ ce trebuie tranşată în procedura contestării pe fond a actului”.
Instanța a mai precizat că prin stabilirea unui număr de posturi neconform cu cel dispus de lege, se produce o pagubă persoanelor fizice vizate de reorganizarea aparatului de specialitate al primarului prin reducerea numărului de posturi şi modificarea structurii organizatorice, inclusiv sub aspectul stabilităţii funcţiei publice şi a raporturilor de muncă. Încetarea sau modificarea raportului de muncă şi modificarea organigramei necesită reconfigurare în cazul anulării actului administrativ, ceea ce poate echivala cu perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi publice.
Prin urmare Tribunalul a dispus suspendarea ordinului de prefect, până la pronunţarea instanţei de fond. Hotărârea este executorie de drept și poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Covasna.