Prima pagină » Social » Angajații români sunt mai implicați decât media europeană, dar mulți nu simt că aparțin organizației

Angajații români sunt mai implicați decât media europeană, dar mulți nu simt că aparțin organizației

Angajații din România raportează niveluri de implicare și satisfacție la locul de muncă peste media europeană, iar percepția asupra productivității echipelor este mai bună decât media globală, potrivit ediției 2026 a studiului „Barometrul fericirii la locul de muncă”, realizat de Pluxee în parteneriat cu The Happiness Index.
Angajații români sunt mai implicați decât media europeană, dar mulți nu simt că aparțin organizației
Sursa: Pexels. Imagine cu caracter ilustrativ

Cercetarea a analizat răspunsurile a peste 3.600 de angajați români și face parte dintr-un proiect global care a inclus aproximativ 80.000 de angajați din 115 țări. Studiul a urmărit patru dimensiuni ale experienței profesionale: rațională, emoțională, instinctivă și reflexivă.

România depășește media europeană la implicare și fericire la job

Scorul general pentru sănătatea culturii organizaționale în România a ajuns la 7,3 din 10, peste nivelul european de 6,9 și în creștere față de scorul de 7,0 înregistrat anul trecut. Potrivit studiului, implicarea angajaților români a crescut la 7,4, de la 7,1 în 2025, apropiindu-se de media globală de 7,3. În același timp, nivelul fericirii la locul de muncă a urcat la 7,2, peste media europeană de 7,0. Unul dintre principalii factori care susțin productivitatea este relația dintre colegi. Angajații români au acordat un scor de 7,7 calității relațiilor din echipe, identic cu media globală.

Analiza contrazice ideea că productivitatea depinde în principal de organizarea proceselor și eficiență operațională. Autorii spun că performanța este influențată puternic de factori sociali și emoționali, precum energia echipei, conexiunea dintre colegi și sentimentul de apartenență.

„Paradoxul înaltei performanțe”

Studiul evidențiază însă și ceea ce autorii numesc „paradoxul înaltei performanțe”. Angajații români se percep ca fiind productivi, dar nu dezvoltă în aceeași măsură o legătură emoțională puternică cu organizația. „Tendința este de a se percepe mai degrabă ca elemente ale unui mecanism decât ca parte a unui colectiv”, arată analiza. Românii au acordat un scor de 7,9 percepției privind productivitatea echipei directe, peste media globală de 7,6 și semnificativ peste media europeană de 7,1. În schimb, indicatorii care țin de conectivitatea emoțională și apartenență rămân mai slabi.

Majoritatea angajaților spun că vor să rămână la actualul job

Potrivit cercetării, 73% dintre angajații români spun că intenționează să rămână la actualul loc de muncă. Procentul este similar cu media globală de 72% și peste media europeană de 65%. Doar 17% dintre respondenți afirmă că vor să își schimbe jobul în următorul an, comparativ cu 19% la nivel european. În același timp, procentul angajaților considerați „pasivi” din perspectiva loialității este de 10% în România, față de 16% în Europa. Cu toate acestea, salariile și beneficiile rămân o sursă importantă de nemulțumire. Angajații români au acordat doar 6,1 puncte raportului dintre performanță și recompensă financiară, sub media globală de 6,5. Studiul mai arată că peste o treime dintre angajații români nu ar recomanda compania la care lucrează.

Ce spun autorii studiului

„Cea de-a doua ediție a «Barometrului fericirii la locul de muncă» aduce o perspectivă mai complexă asupra sănătății culturii organizaționale din România”, a declarat Gabor Olajos. El spune că rezultatele îi pot ajuta pe liderii de business să înțeleagă mai bine percepția angajaților și să adopte o abordare centrată pe oameni. „Fericirea și implicarea nu sunt doar responsabilități individuale ale angajaților. Ele sunt influențate puternic de contextul creat de lideri și de organizație”, a declarat Loredana Pădurean. „Oamenii pot fi disciplinați, capabili și muncitori, dar dacă nu se simt văzuți, ascultați și respectați, implicarea lor devine greu de susținut”, a adăugat aceasta.

Datele au fost colectate în perioada februarie 2025 – ianuarie 2026 printr-un chestionar online. Referința europeană a inclus angajați din Belgia, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Turcia și Regatul Unit.