Petrișor Peiu a declarat, marți, că începe să se tempereze cursul de schimb, însă deprecierea leului nu are nici o legătură cu moțiunea de cenzură, așa cum nici temperarea cursului de schimb nu are vreo legătură cu actualul guvern interimar.
Însă, Peiu precizează că, în ultimii cinci ani, România are o rată a inflației cumulată de peste 62%, dar cursul de schimb s-a depreciat doar cu 5,68%: „Vrăjitoria BNR consta în faptul că, după explozia inflației din 2022, a urcat rata dobânzii de intervenție la 7% și, după un an și jumătate, a scăzut-o la 6,5% unde o ține de doi ani”.
Liderul senatorilor AUR menționează că, în ultimul an, rata inflației a urcat de la aproximativ 5,6% la peste 10%, dar dobânda de intervenție a rămas la 6,5%. În acest context, el afirmă că BNR și Guvernul nu luptă cu inflația, care este „principala și singura politică economică a statului român”, deoarece „inflația scade deficitul bugetar si reduce ponderea datoriei în PIB”, dar „scade puterea de cumpărare și ucide creșterea economică”.
De asemenea, Petrișor Peiu declară că orice producție internă a fost ucisă de cursul valutar fix, care favorizează, în mare parte, importurile, iar „BNR împarte cu guvernul responsabilitatea stagflatiei pe care au creat-o și pe care o întrețin”.