Prima pagină » Politic » Miruță: De la începutul anului, 14 drone rusești au intrat în România. Trei au avut încărcătură explozivă

Miruță: De la începutul anului, 14 drone rusești au intrat în România. Trei au avut încărcătură explozivă

Radu Miruță i-a informat marți pe miniștrii apărării în cadrul Consiliului Afaceri Externe al UE despre incidentele de violare a spațiului aerian aliat. El a spus că în acest an 14 drone rusești au intrat în România, iar trei aveau încărcătură explozivă.
Miruță: De la începutul anului, 14 drone rusești au intrat în România. Trei au avut încărcătură explozivă
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Cosmin Pirv
12 mai 2026, 17:18, Politic

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a participat marți, la Bruxelles, la Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene (CAE), desfășurată în formatul miniștrilor apărării.

Mesajul principal al României a fost legat de importanța recalibrării, la nivel european și Aliat, a capabilităților de combatere a amenințărilor aeriene generate de acțiunile Federației Ruse împotriva Ucrainei, în contextul recentelor incidente cu drone rusești care au pătruns neautorizat în spațiul aerian național.

Ministrul român a prezentat recentul incident cauzat de căderea unor fragmente de dronă, purtând încărcătură explozivă, în municipiul Galați.

Miruță a spus că, de la începutul anului, au avut loc 14 incidente în care drone ruseşti au intrat în România, trei dintre acestea purtând încărcătură explozivă.

Acestea au încǎlcat, astfel, spațiul aerian european şi euro-atlantic, potrivit unui comunicat al MApN.

Ministrul român a spus că este necesarǎ abordarea acestor amenințări ca o provocare comunǎ, care vizeazǎ întreaga securitate europeanǎ.

Mark Rutte, prezent la discuții

Cu privire la sprijinul pentru Ucraina, oficialul român a reiterat importanța menținerii unei susțineri coordonate și predictibile pentru consolidarea capacității de apărare a statului ucrainean.

„În legătură cu eforturile de creștere a producției industriale în cooperare cu Ucraina, ministrul Miruță a susținut oportunitatea avansării modelului joint ventures, indicând că instituțiile UE pot facilita aceste eforturi ale statelor membre împreună cu Ucraina. El a subliniat oportunitatea creșterii capacităților de producție în UE printr-o mai bună cartografiere a facilităților industriale existente pe întregul teritoriu european și interconectarea acestora într-o logică de creștere a sinergiilor, cumulării valorii adăugate a acestora, pentru că numeroase facilități, chiar dacă nu dețin tehnologii de producție, ar putea contribui prin opțiuni de testare, evaluare și certificate”, se mai spune în comunicat.

La discuții au participat secretarul general al NATO, Mark Rutte, și ministrul ucrainean al apărării, Mykhailo Fedorov.

Recomandarea video