Prima pagină » Justiţie » „Avem investigații extrem de interesante”. Kovesi afirmă că EPPO investighează persoane cu „funcții mai înalte” în statul român

„Avem investigații extrem de interesante”. Kovesi afirmă că EPPO investighează persoane cu „funcții mai înalte” în statul român

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a declarat într-un interviu pentru G4Media că instituția pe care o conduce, EPPO, are în lucru în România anchete care vizează persoane cu „anumite funcții mai înalte” din instituțiile statului, în dosare privind fraude cu fonduri europene.
„Avem investigații extrem de interesante”. Kovesi afirmă că EPPO investighează persoane cu „funcții mai înalte” în statul român
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Diana Nunuț
19 mai 2026, 12:53, Justiţie

Laura Codruța Kovesi a declarat, într-un interviu pentru G4Media, că Parchetul European are în lucru mai multe dosare care vizează persoane cu „anumite funcții mai înalte” din instituțiile statului român.

„Avem în lucru investigații extrem de interesante care vizează cumva persoane care au anumite funcții, poate expuse politic ca să folosesc așa, dar la acest moment nu pot să fac public acest lucru. [Sunt dosare] în care investigăm persoane care au anumite funcții mai înalte în diverse instituții din statul român. Sigur că nu pot să le fac publice la acest moment, dar suntem în investigații. S-ar putea să avem suficiente elemente să finalizăm cu rechizitor, s-ar putea să nu”, a spus Laura Codruța Kovesi în interviul acordat G4Media. 

Potrivit acesteia, majoritatea anchetelor vizează fraude cu fonduri europene, în timp ce dosarele de fraudă cu TVA sunt încă puține în România.

„Sunt în general fraude cu fonduri europene. Pe TVA avem doar câteva dosare. Asta a fost problema în România. În primii doi ani a fost foarte greu până am construit echipa care să lucreze acolo”, a spus Kovesi pentru sursa citată. 

Șefa EPPO a criticat și modul în care autoritățile române au raportat către Parchetul European cazurile de fraudă.

„Am avut nevoie și de poliții și să avem o structură de suport. Dosarele cu TVA nu au existat în primii trei ani, pentru că nu am primit. Este totuși o mică schimbare în ultima perioadă pe care am primit astfel de dosare. Practic au fost dosare pe care noi le-am deschis în România, fie cu TVA, fie cu fraude cu fonduri europene, primind informațiile de la colegii din celelalte state membre. Asta cumva nu arată bine. Tu nu știi ce se întâmplă la tine în țară, poliție, ANAF, autorități de management. Fie nu știi ce se întâmplă la tine în țară, fie vezi și nu raportezi la EPPO, fie nu-ți pasă. Alte variante nu sunt”, a mai spus aceasta. 

Citește și

Recomandarea video