Prima pagină » Economic » Un gigant apare în zootehnie. Unde se construiește un complex uriaș pentru zeci de mii de bovine destinate exportului

Un gigant apare în zootehnie. Unde se construiește un complex uriaș pentru zeci de mii de bovine destinate exportului

Un gigant apare în domeniul zootehniei. Un complex în care vor sta zecii de mii de vite va fi construit în Brazilia. Ferma uriașă va ocupa 158 de hectare, iar bovinele vor fi crescute pentru a fi exportate.
Un gigant apare în zootehnie. Unde se construiește un complex uriaș pentru zeci de mii de bovine destinate exportului
sursa foto: Mediafax Foto
Petru Mazilu
28 mai 2026, 17:12, Economic

Un gigant al zootehniei este pe cale să apară în statul Rio Grande do Sul din Brazilia, potrivit Blic. Acolo se construiește un complex zootehnic uriaș pentru 22.000 de bovine destinat exportului către Orientul Mijlociu.

Prin investiția uriașă, Brazilia își consolidează poziția de lider mondial în exportul de animale vii. Ferma va fi una dintre cele mai mari din lume și va exporta bovine în special către Arabia Saudită și Turcia.

Proiectul, denumit Fazenda Sentinela, este gândit ca un centru strategic pentru exportul de bovine. Complexul va ocupa aproape 158 de hectare, iar aproximativ 45 de hectare vor fi dedicate zonelor de hrănire și spațiilor de carantină necesare pentru pregătirea animalelor înainte de transport.

Capacitatea totală a centrului va ajunge la 22.000 de capete de bovine simultan, în timp ce volumul anual estimat al exporturilor va depăși 120.000 de animale.

Un gigant amplasat strategic

Ferma va fi amplasată strategic, în apropierea unui drum principal și la circa 100 de kilometri de portul Rio Grande, punctul din care animalele vor fi transportate pe cale maritimă către piețele internaționale.

Fazenda Sentinela va funcționa și ca o stație de tranzit pentru bovine provenite din diferite regiuni ale Braziliei. Animalele vor fi colectate în complex, vor trece prin controale veterinare și vor fi pregătite pentru călătoriile maritime care, în funcție de destinație, pot dura până la 30 de zile.

Pentru gestionarea unui flux atât de mare de animale, proiectul include 110 spații de așteptare și dirijare, mai multe centre de încărcare și manipulare, adăposturi acoperite și coridoare de hrănire care se întind pe aproape un kilometru.

Investiție uriașă

Valoarea totală a investiției este estimată la aproximativ 4,6 milioane de euro. Constructorilor li s-a cerut să respecte toate regulile privitoare la sănătatea animalelor și protecția mediului

Autoritățile locale estimează că proiectul va aduce beneficii economice importante pentru regiune, prin crearea de noi locuri de muncă și prin investiții suplimentare în infrastructura de transport și logistică.

Recomandarea video