Prima pagină » Știri externe » Cutremurul devastator din Filipine a ridicat fundul mării cu până la doi metri. Coralii au ieșit la suprafață, iar litoralul s-a extins cu 200 de metri

Cutremurul devastator din Filipine a ridicat fundul mării cu până la doi metri. Coralii au ieșit la suprafață, iar litoralul s-a extins cu 200 de metri

Cutremurul cu magnitudinea 7,8 care a lovit sudul Filipinelor a provocat un fenomen rar și spectaculos, dar cu efecte dramatice asupra mediului. Potrivit The Guardian, mișcarea tectonică a ridicat fundul mării cu până la doi metri în unele zone, expunând corali, pajiști marine și mii de organisme care au rămas fără apă.
Cutremurul devastator din Filipine a ridicat fundul mării cu până la doi metri. Coralii au ieșit la suprafață, iar litoralul s-a extins cu 200 de metri
Sursa foto: X

Seismul produs luni în largul insulei Mindanao a provocat moartea a cel puțin 61 de persoane, iar alte aproximativ 40 sunt în continuare date dispărute. La câteva zile după cutremur, locuitorii din provinciile Sarangani și Davao Occidental au observat o schimbare surprinzătoare a peisajului. În unele zone, linia țărmului s-a extins cu până la 200 de metri, iar porțiuni întinse din fundul mării au devenit vizibile, mai scrie The Guardian.

Cutremur în Filipine. Coralii au ieșit la suprafață, iar litoralul s-a extins cu 200 de metri. Sursa foto: X/@punongmhistrado.

Corali și ecosisteme marine expuse la suprafață

Institutul Filipinez de Vulcanologie și Seismologie a explicat că fenomenul, cunoscut sub numele de „ridicare costieră”, a fost provocat de deplasarea unei porțiuni din fosa Cotabato, una dintre cele mai active zone seismice din regiune. Echipele trimise în teren au descoperit întinderi mari de recife de corali și pajiști marine rămase deasupra nivelului apei. Imaginile publicate de autorități arată corali uscați și numeroși pești, scoici și alte viețuitoare marine moarte. Specialiștii avertizează că ecosistemele afectate ar putea avea nevoie de ani pentru a se reface, iar unele zone ar putea suferi schimbări permanente.

O transformare vizibilă a litoralului

Potrivit evaluărilor preliminare, fundul mării s-a ridicat cu aproximativ doi metri în anumite sectoare ale coastei sudice a insulei Mindanao. Localnicii au semnalat inițial fenomenul după ce au observat mirosuri puternice provenite de la organismele marine aflate în descompunere. Ulterior, autoritățile au confirmat amploarea modificărilor geologice produse de cutremur. Seismul de 7,8 grade este considerat unul dintre cele mai puternice care au lovit Filipinele în ultimii ani. Țara se află pe „Cercul de Foc al Pacificului”, una dintre cele mai active regiuni seismice de pe planetă, unde cutremurele și erupțiile vulcanice sunt frecvente. Experții continuă să monitorizeze zona pentru a evalua impactul pe termen lung asupra ecosistemelor marine și a comunităților de coastă.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia