Prima pagină » Știri externe » Trump insistă că Meloni i-a cerut „în repetate rânduri” o fotografie la summitul G7. Meloni: Sugerez să te concentrezi asupra popularității tale

Trump insistă că Meloni i-a cerut „în repetate rânduri” o fotografie la summitul G7. Meloni: Sugerez să te concentrezi asupra popularității tale

Președintele american Donald Trump a insistat, sâmbătă, faptul că premierul italian Giorgia Meloni i-a cerut „în repetate rânduri” să facă o fotografie cu el la summitul G7 din Franța. El a afirmat că nu este interesat de îmbunătățirea relației cu liderul italian. În replică, Meloni a afirmat că „atacurile constante și neprovocate” ale lui Trump sunt „fără sens”. „Popularitatea mea nu este treaba dumneavoastră. Vă sugerez să vă concentrați asupra propriei dumneavoastră popularități”, a adăugat ea.
Trump insistă că Meloni i-a cerut „în repetate rânduri” o fotografie la summitul G7. Meloni: Sugerez să te concentrezi asupra popularității tale
Președintele SUA, Donald Trump, și premierul Italiei, Giorgia Meloni. Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto

Președintele SUA, Donald Trump, a insistat sâmbătă, într-o postare pe rețeaua Truth Social, că premierul italian Giorgia Meloni i-ar fi cerut „în repetate rânduri” să facă o fotografie cu el la summitul G7 din această săptămână din Franța.

„Prim-ministrul italian Giorgia Meloni mi-a cerut, în repetate rânduri, să facem o poză împreună în timpul reuniunii G7 din Franța”, a scris Trump sâmbătă pe Truth Social.

El a lansat noi critici la adresa liderului italian, spunând că Meloni „se descurcă prost în Italia  în privința popularității”. El a acuzat că Italia și „alți așa-ziși aliați NATO” nu au oferit sprijin militar în timpul campaniei de bombardamente a SUA și Israelului împotriva Iranului.

„Acum, după ce Statele Unite au învins militar Iranul, ea vrea să fim din nou prieteni pentru a-și „crește cifrele”. Nu, mulțumesc!”, a mai scris Trump în postarea sa.

Giorgia Meloni a răspuns ultimelor afirmații lui Trump, spunând, într-o postare pe Instagram, că că „atacurile constante și neprovocate” ale lui Trump sunt „fără sens”.

„În ceea ce privește popularitatea mea, faptul că sunt prietena dumneavoastră cu siguranță nu a contribuit la aceasta, și nici nu depinde de relația mea cu dumneavoastră. Popularitatea mea nu este treaba dumneavoastră. Vă sugerez să vă concentrați asupra propriei dumneavoastră popularități”, a adăugat ea.

Tensiuni între Trump și Meloni

Vineri, liderul de la Casa Albă a declarat, într-un interviu pentru postul La7, că Giorgia Meloni „l-a implorat” pentru o poză la summitul G7. El a adăugat că i-a fost milă de premierul italian.

În replică, Giorgia Meloni a respins afirmațiile lui Trump, calificându-le complet inventate. Ea a mai transmis, într-un videoclip publicat pe rețelele sociale, că este consternată de comportamentul președintelui american față de aliați.

Conflictul dintre cei doi lideri a apărut în primăvară, după ce Trump l-a criticat pe Papa Leon al XIV-lea pentru apelurile sale la pace în Orientul Mijlociu. Meloni s-a poziționat de partea Papei, considerând inacceptabile declarațiile președintelui american.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da