Fostul premier și ministru de Externe al Qatarului, Hamad bin Jassim bin Jabr Al Thani, a achiziționat Villa Certosa, domeniul din Sardinia al fostului premier italian Silvio Berlusconi, pentru 350 de milioane de euro, potrivit cotidianului italian La Repubblica.
Vânzarea are loc la aproximativ un an după ce familia Berlusconi a scos proprietatea pe piață.
Tranzacția ar fi fost făcută printr-o companie de investiții din Luxemburg, legată de familia Al Thani, aflată la conducerea Qatarului de peste 150 de ani, scrie Politico. Familia are deja mai multe investiții în Sardinia.
Vila cu vedere spre Golful Marinella a servit, în perioada în care liderul italian era la putere, drept reședința sa neoficială de vară, devenind cunoscută pentru așa-numitele petreceri „bunga bunga”.
Aceste petreceri, devenite celebre, au dus la un dosar privind prostituția cu minore, în care Berlusconi a fost acuzat de corupție și abuz în serviciu. Fostul premier italian a fost achitat în cele din urmă.
Berlusconi a folosit vila pentru a primi președinți, premieri, miliardari și celebrități, inclusiv președintele rus Vladimir Putin și Fostul premier britanic Tony Blair.
Vânzarea face parte din efortul celor cinci copii ai lui Berlusconi de a reorganiza vastul portofoliu imobiliar lăsat de fostul premier italian după moartea sa, în 2023.