Vedetele tenisului vor limita la 15 minute aparițiile în fața presei la Wimbledon, în prima săptămână a turneului. Măsura face parte dintr-un protest prin care jucătorii cer premii mai mari, deși organizatorii au anunțat deja o creștere de 20% pentru acest an, informează Financial Times.
Jucătorii și jucătoarele ar urma să înceapă „campania de protest prin acțiune directă” la conferința de presă de dinaintea turneului, programată în acest weekend, potrivit unui comunicat publicat miercuri seară.
Larry Scott, fost oficial important în ATP și WTA, reprezintă jucătorii în acest demers. Aceștia cer ca premiile de la Wimbledon să ajungă la 15% din veniturile turneului, evaluate la 444,8 milioane de lire sterline.
Campania a început la Roland-Garros, al doilea turneu de Grand Slam al sezonului. La French Open, inițiativa a fost susținută de nume importante, precum Aryna Sabalenka, lidera mondială în tenisul feminin, și Jannik Sinner, liderul clasamentului masculin.
Potrivit comunicatului transmis în numele unor jucători importanți din ATP și WTA, Wimbledon alocă în prezent „puțin sub” 15% din venituri pentru premiile acordate participanților.
All England Lawn Tennis Club, care organizează turneul de la Wimbledon, sperase să evite un conflict cu jucătorii după ce a majorat fondul de premiere pentru 2026 cu 20%, până la 64,2 milioane de lire sterline.
Pe 12 iunie, jucătorii au salutat creșterea drept un „pas înainte real și semnificativ”. Totuși, ei ceruseră ca fondul total de premiere din acest an să ajungă la 71,2 milioane de lire sterline.
Wimbledon, singurul turneu de Grand Slam disputat pe iarbă, are loc între 29 iunie și 12 iulie 2026.