În vârstă de 30 de ani și având o înălțime de 1,95 metri, Moreira este văzut drept înlocuitorul lui Mihai Popa în lotul fostei vicecampioane a României, clasată pe locul 3 în sezonul trecut din Superliga.
„CFRişti, suntem bucuroşi să vă anunţăm că, începând de astăzi, André Moreira este noul portar al echipei noastre. Având o înălțime impresionantă, de 1,95 m, și cu experiență acumulată la echipe importante, André Moreira vine în Gruia după ce, în sezonul precedent, a evoluat pentru formația greacă Volos NFC”, au transmis oficialii clubului ardelean.
Portarul portughez și-a început cariera la Ribeirão, iar în 2014 a fost transferat de clubul spaniol Atlético Madrid.
Deși nu a debutat pentru prima echipă a madrilenilor, acesta a acumulat experiență în urma mai multor împrumuturi la formații precum Moreirense FC, União da Madeira, CF Os Belenenses, SC Braga, Aston Villa FC și CD Feirense.
În 2019 a fost transferat definitiv la B-SAD, iar ulterior a evoluat pentru Grasshopper Club Zürich, formație pentru care a bifat cele mai multe apariții din carieră, 64 de meciuri.
Portughezul a mai evoluat și pentru Al Raed FC, înainte de a ajunge la Volos.
La nivel internațional, Andre Moreira a reprezentat toate selecționatele de juniori ale Portugaliei.
Potrivit platformei de specialitate transfermarkt, portarul este cotat în prezent la 500.000 de euro. Cea mai mare valoare de piață a sa a fost de 1,2 milioane de euro, atinsă în 2023.