Prima pagină » Social » Cod galben de inundații pe râuri din 27 de județe până joi la prânz

Cod galben de inundații pe râuri din 27 de județe până joi la prânz

Râuri din 27 de județe din țară sunt de miercuri până joi la prânz sub avertizare Cod galben de inundații, emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
Cod galben de inundații pe râuri din 27 de județe până joi la prânz
Foto cu caracter ilustrativ
Cosmin Pirv
01 iul. 2026, 14:42, Social

Avertizarea este în vigoare de miercuri până joi la ora 12.00.

Sunt prognozate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale, precum și creșteri de debite și niveluri pe unele cursuri de apă, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

Atenționarea vizează anumite sectoare de râuri din județele: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș și Vâlcea.

Conform hidrologilor, cele mai intense manifestări sunt așteptate pe unele râuri mici din județele: Bihor, Gorj, Dolj, Mehedinți, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița, unde probabilitatea producerii viiturilor rapide și a inundațiilor locale este mai ridicată.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da