Prima pagină » Social » Von der Leyen ar putea anunța în septembrie restricții la nivelul UE pentru accesul copiilor la rețelele sociale

Von der Leyen ar putea anunța în septembrie restricții la nivelul UE pentru accesul copiilor la rețelele sociale

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen ar urma să anunțe, în discursul său privind Starea Uniunii din luna septembrie, planurile privind restricțiile de vârstă la nivelul UE pentru rețelele sociale, scrie Euractiv.
Von der Leyen ar putea anunța în septembrie restricții la nivelul UE pentru accesul copiilor la rețelele sociale
Foto: Hepta
Diana Nunuț
02 iul. 2026, 11:23, Social

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, ar urma să anunțe în luna septembrie, în discursul său privind Starea Uniunii, restricții la nivelul UE privind accesul copiilor la rețelele sociale. Informația a fost dezvăluită de mai mulți oficiali și diplomați ai UE pentru Euractiv.

Potrivit sursei citate, un astfel de anunț ar reprezenta cel mai mare angajament al Bruxelles-ului privind introducerea unor restricții de vârstă la nivelul UE privind rețelele sociale.

Momentan, cadrul juridic nu a fost stabilit, dar se așteaptă ca inițiativa să pregătească terenul pentru o legislație a UE sau o serie de măsuri de reglementare care să oblige marile platforme să împiedice copiii sub o anumită vârstă minimă să dețină conturi, mai notează Euractiv.

Vârsta minimă pentru acces la rețelele sociale, neclară

Vârsta minimă privind accesul copiilor la rețelele sociale rămâne neclară. Totuși, guvernele naționale au propus diferite opțiuni, de la consimțământul obligatoriu al părinților până la restricții totale susținute de instrumente de verificare a vârstei.

Potrivit unei surse, oficialii Comisiei ar fi informat guvernele să se aștepte la un anunț în acest sens în septembrie, consolidând așteptările că von der Leyen va folosi discursul privind Starea Națiunii pentru a dezvălui inițiativa.

Unele țări europene au introdus anumite restricții

Unele țări din UE au adoptat anumite restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale. Franța, Spania, Germania, Danemarca și Grecia au avansat cu măsuri naționale.

Pe de altă parte însă, guvernul britanic a anunțat luna trecută planuri de a introduce o interdicție, similară celei din Australia, privind utilizarea rețelelor sociale de către copiii sub 16 ani, măsurile urmând să intre în vigoare în primăvara anului 2027.

Australia, prima țară din lume care a interzis rețelele sociale în rândul copiilor sub 16 ani

În 2024, Australia a adoptat Legea de modificare a siguranței online, care impune marilor platforme de socializare să împiedice persoanele sub 16 ani să dețină conturi. Aceasta a intrat în vigoare în decembrie 2025, iar măsura a dus la dezactivarea a peste cinci milioane de conturi.

Von der Leyen a menționat în repetate rânduri această legislație drept model pentru protejarea copiilor în mediul online.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da