Prima pagină » Life-Inedit » Au „dispărut” oale, telecomenzi și chiar un topor. Cele mai bizare situații de furturi din hoteluri

Au „dispărut” oale, telecomenzi și chiar un topor. Cele mai bizare situații de furturi din hoteluri

Prosoapele, umerașele și vesela se numără printre obiectele pe care turiștii le iau cel mai des din unitățile de cazare, însă hotelierii spun că au avut parte și de situații mult mai neobișnuite, de la televizoare și uscătoare de păr dispărute până la un topor de lemne.
Au „dispărut” oale, telecomenzi și chiar un topor. Cele mai bizare situații de furturi din hoteluri
Sursa foto: Pixabay

Un sondaj realizat de Travelminit arată că nerespectarea regulilor și costurile tot mai mari sunt printre principalele provocări ale sezonului estival 2026.

Orele de check-in și check-out reprezintă cea mai frecvent încălcată regulă în unitățile de cazare, potrivit răspunsurilor oferite de hotelieri. Peste o treime dintre aceștia spun că turiștii încearcă frecvent să negocieze programul de sosire și plecare. Fumatul în spații neamenajate și deranjarea liniștii celorlalți oaspeți se află, de asemenea, printre problemele întâlnite des.

Hotelierii se confruntă și cu situații în care numărul real de persoane cazate diferă de cel din rezervare. Doar 27,8% dintre respondenți spun că nu au avut niciodată astfel de probleme. Cel mai des este vorba despre copii nedeclarați, însă au fost raportate și cazuri în care turiștii au venit cu adulți suplimentari.

Cele mai neobișnuite solicitări

Printre cele mai neobișnuite solicitări primite se numără cereri de check-in la ora 07:00 dimineața, pretenția ca ziua de cazare să însemne exact 24 de ore de la momentul sosirii sau încercări de a caza 16 persoane într-o unitate destinată pentru patru oaspeți. Unii turiști au cerut prelungirea gratuită a sejurului.

Sondajul arată că aducerea de mâncare și băuturi din exterior în camere este o practică foarte răspândită. Aproape jumătate dintre proprietari spun că fenomenul se întâmplă foarte des, iar alți 24,4% afirmă că îl întâlnesc frecvent. Consecințele sunt costuri suplimentare de curățenie, resturi alimentare uitate în camere și, în unele cazuri, apariția insectelor.

Oale, cuțite și un topor de lemne

În ceea ce privește obiectele care dispar din camere, prosoapele ocupă primul loc, urmate de umerașe și ustensile de bucătărie sau veselă. Hotelierii au raportat însă și dispariția unor obiecte mai puțin obișnuite, precum televizoare, uscătoare de păr, telecomenzi, cuverturi, perne decorative, tablouri, vaze, oale, cratițe, cuțite și chiar un topor de lemne. Un proprietar a descoperit că dozatoarele de gel de duș și săpun lichid au fost scoase din perete și golite înainte de plecarea turiștilor.

Peste un sfert dintre hotelieri spun că au solicitat despăgubiri pentru daune provocate de turiști în ultimul an. Cele mai frecvente pagube sunt lenjeriile și prosoapele deteriorate, urmate de pereții pătați sau zgâriați și de obiectele sparte.

Dincolo de comportamentul turiștilor, cea mai mare provocare a sezonului de vară 2026 rămâne creșterea costurilor operaționale, indicată de 44,4% dintre respondenți.

Alte dificultăți menționate sunt așteptările tot mai ridicate ale clienților, concurența din piață și gestionarea comportamentului turiștilor.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da