Armata americană se va retrage complet din Irak până pe 30 septembrie, a anunțat premierul țării, Ali al-Zaidi, în cadrul întâlnirii sale cu președintele american Donald Trump la Washington.
„Ei bine, nu credem că mai avem nevoie de prezența militară acolo”, a spus Trump la Casa Albă, potrivit Deutsche Welle.
„Pe 30 septembrie, forțele americane vor pleca, iar companiile americane vor intra. După 30 septembrie, nu vom permite niciunei entități să poarte arme în afara statului”, a spus al-Zaidi, notează sursa citată.
Anterior, aproximativ 2.500 de soldați americani erau dislocați în Irak, dar numărul a scăzut în ultimele luni. Soldații americani desfășurau operațiuni împotriva Statului Islamic.
Guvernul lui Al-Zaidi a condiționat retragerea planificată a SUA de dezarmarea puternicelor miliții susținute de Iran.
Obiectivul vizitei premierului irakian la Washington este acela de a asigura o serie de investiții majore din partea SUA în sectorul petrolier, dar și cel energetic din țară.
În cadrul întâlnirii de la Biroul Oval, al-Zaidi a anunțat în avans un „parteneriat economic” între cele două țări. În replică, președintele american a afirmat că Irakul are un potențial imens datorită rezervelor sale de petrol.
„Vom încheia o mulțime de acorduri. Vom crea o mulțime de locuri de muncă pentru ambele țări și vom extrage o cantitate mare de petrol”, a spus Trump, fără a oferi detalii.