Motreanu susține că premierul interimar Ilie Bolojan încearcă să recupereze întârzierile acumulate în implementarea PNRR, în timp ce PSD „blochează, contestă și atacă”.
„Ilie Bolojan încearcă să recupereze, în doar câteva luni, întârzierile acumulate de ani de zile în implementarea PNRR. Și ce face PSD? Blochează. Contestă. Atacă. Apoi caută un vinovat”, a afirmat liderul liberal.
„Opriți-vă înainte ca interesul politic al PSD să producă României pagube pe care le vor plăti toți românii!”, le-a transmis miercuri Dan Motreanu liderilor PSD.
Oficialul PNL susține că responsabilitatea pentru implementarea PNRR revine tuturor guvernelor și miniștrilor care au gestionat proiectul de la lansarea sa, în 2021, și nu poate fi atribuită exclusiv actualului Executiv interimar.
„PNRR nu este al unui guvern, al unui prim-ministru sau al unui partid. Este un angajament al statului român față de cetățenii săi și față de partenerii europeni”, afirmă Motreanu.
Europarlamentarul critică PSD pentru că, după ce a deținut cele mai multe ministere în ultimii ani, ar încearca acum să se delimiteze de întârzierile înregistrate.
„După ani în care a deținut cele mai multe ministere și a avut un rol decisiv în implementarea PNRR, astăzi încearcă să se comporte ca și cum toate întârzierile și problemele ar aparține altcuiva”, susține liderul liberal.
Liderul liberal consideră că decizia PSD de a susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost un drept constituțional, însă afirmă că, ulterior, partidul a ales să continue confruntarea politică, contestând măsurile Executivului.
Potrivit acestuia, procesele inițiate de PSD riscă să afecteze implementarea reformelor asumate prin PNRR.
„Pretindeți că susțineți PNRR, însă acțiunile inițiate în instanță riscă să întârzie reformele necesare și să pună în pericol aproximativ un miliard de euro din fondurile europene de care România are nevoie. Acești bani nu sunt ai Guvernului. Nu sunt ai PNL. Sunt ai românilor”, a transmis Dan Motreanu.
Motreanu susține că schimbarea direcției guvernării trebuie făcută printr-o nouă majoritate parlamentară.
„Dacă PSD dorește să schimbe direcția guvernării, calea este una singură: construirea unei majorități parlamentare și învestirea unui nou guvern, așa cum ați construit o majoritate pentru a demite guvernul. Aceasta este soluția democratică. Nu blocarea instituțiilor statului, nu transformarea instanțelor într-un nou câmp de luptă politică și nu împiedicarea proiectelor de care depinde dezvoltarea României”, a afirmat liderul liberal.
Acesta a adăugat că, deși „competiția politică este firească într-o democrație”, există „o limită pe care niciun partid nu ar trebui să o treacă: momentul în care lupta politică începe să coste România”.